BALTAGUL

    BALTAGUL

                                      - rezumat -

          Romanul incepe cu o legenda care spune ca Dumnezeu, dupa ce a facut lumea, a dorit sa puna ordine in neamurile de pe pamant. A ales mai apoi pentru fiecare neam cate un lucru care-l caracterizeaza, astfel ca a ajuns si la munteni, carora le-a lasat muncile cu animalele (oile in special). Aceasta legenda era spusa de catre Nechifor Lipan. O spunea de cele mai multe ori la nunti si apoi nevestei sale, Vitoria, care se ocupa cu torsul lanii.

          Cei doi traiau in Magura Tarcaului, impreuna cu cei doi copii ai lor: Gheorghita si Minodora. In total au avut sapte copii, dar ceilalti cinci murisera de diferite boli. Acum, atat Gheorghita cat si Nechifor erau plecati de acasa… Nechifor era plecat la Dorna ca sa cumpere o turma de oi, iar Gheorghita era plecat la Jija, de unde astepta vesti de la tatal sau caci trebuia sa plateasca ceva datorii. Vitoria a primit o scrisoare de la Gheorghita in care acesta ii spunea ca ii este dor de casa, iar Minodora a primit o scrisoare de dragoste de la feciorul dascalului Andrei.

          Intr-o noapte, Vitoria l-a visat pe Nechifor trecand calare o revarsare de ape la asfintit. De atunci, neavand nici o veste de la el, isi facea griji zi de zi…

          Intr-o dupamiaza, Mitrea, un cioban, a venit pana la Vitoria acasa si i-a cerut o pereche de opinci, o tohoarca si o caciula, caci iarna se apropie si are mare nevoie de ele. Dupa ce i le-a dat Minodora, Mitrea s-a urcat pe casa pentru a desfunda hogeagul, caci Vitoria dorea sa faca foc si in soba din casa.

          Dupa ce au facut focul, au pus mancarea si au inceput sa manance. Minodora nu prea avea pofta de mancar, asa ca a fost putin certata de mama sa. Se tot gandea la fiul dascalului - Ghita Topor -… si abia astepta ca mama ei sa plece pe o perioada mai lunga de timp de acasa, ca sa poata petrece mai mult timp alaturi de iubitul sau.

          Vitoria a mers la preotul din sat ca sa-l intrebe si pe el ce are de facut in legatura cu visul pe care l-a avut in urma cu o seara. I-a dat si o foaie de hartie ca sa-i scrie o scrisoare lui Gheorghita. Toata lumea cu care se intalnea o intreba de barbatul sau… iar ea, auzind acestea, se rusina. Preotul i-a spus Vitoriei sa nu mai creada in vise, caci nu se pot da explicatii in urma viselor… Incercau amandoi sa-i gaseasca explicatii lui Nechifor pentru intarzierea sa. Parintele Daniil Milies i-a scris lui Gheorghita si i-a spus Vitoriei sa nu se ingrijoreze, caci se va intoarce in cele din urma.

          Vazand ca preotul nu i-a spus nimic clar, s-a hotarat sa mearga la baba Maranda, o vrajitoare din sat. Baba i-a spus ca l-a oprit o fata cu ochi verzi pe Nechifor, dar sa nu-si faca griji, pentru ca se va intoarce acasa cat de repede va putea. Acelasi lucru a iesit si din cartile de TAROT… Dupa ce a iesit de la Maranda din casa, a luat-o inspre casa ei… in curte s-a intalnit cu Mitrea, care dormea pe jos, langa gard.

          In apropierea sarbatorilor de iarna, s-a intors si Gheorghita de la apa Jijiei; si-a lasat oile in grija baciului Alexa. Toti l-au primit cu bucurie si apoi au intins o masa mare, caci lui Gheorghita ii era foame. Dupa ce au mai povestit putin despre viata pe care a dus-o baiatul prin acele parti, Vitoria i-a spus ca nu a primit nici o veste de la Nechifor si l-a rugat sa mearga sa-l caute… iar Gheorghita a fost de-acord. In ziua de Boboteaza, Vitoria s-a hotarat sa mearga pana la manastirea Bistrita si pana la / in Piatra ca sa se roage Sfintei Ana. La manastire s-a intalnit si cu prea sfintitul Visarion care a sfatuit-o sa mearga la primar si la jandarmi, sa le povesteasca si lor ce i s-a intamplat.  

Vitoria a stat in acea seara la manastire, iar a doua zi a mers in / la Piatra la prefect ca sa-i spuna tot ce are pe inima. Prefectul i-a spus ca va face tot ce ii sta in putinta… si a indemnat-o sa faca si o jalba pe care sa o trimita sefilor. Dupa intalnirea cu prefectul, Vitoria a mers la preotul Daniil, care i-a spus ca ii va face cat mai curand jalba de care are nevoie si o va trimite la cine trebuie. Vitoria a spus ca vrea sa mearga cu Gheorghita pana la / in Dorna ca sa vada daca afla si ea ceva despre Nechifor… Deoarece vor pleca amandoi, Minodora trebuia sa plece la o manastire la ceva ruda de-a ei, asa ca pe data de douazeci si sapte februarie a plecat la manastire, alaturi de praznicul cuviosului parinte Procopie.

Pe data de noua martie, Vitoria impreuna cu Gheorghita au mers la slujba data de parintele Daniil pentru cei patruzeci de sfinti mucenici din Sevasta. Mai apoi, au mers acasa si s-au inteles cu Mitrea, deoarece casa ramanea in mainile lui cat cei doi erau plecati. Pe cand se pregateau sa manance, au venit preotul Milies, domnul Iordan (carciumarul) si negustorul (domnul David) caruia urma sa-i vanda Vitoria anumite lucruri pentru a-si face bani de drum. Dupa ce au plecat musafirii, Mitrea a impuscat un lup, caci le-a pus in primejdie animalele. Atunci, Vitoria s-a gandit ca ar fi mai bine daca ar lua pusca cu ea… ar fi mai in siguranta. Pe data de zece martie, vineri, de dimineata, cei doi au pornit in cautarea lui Nechifor.

Au mers impreuna cu negustorul David pana la Calugareni, unde nevasta acestuia i-a spus ca l-a vazut pe Nechifor in acea toamna, i-a zis ca nu are nici un tovaras de calatorie si ca are ceva bani la el. Pe drum, cand au oprit pe la hanul lui Donea, l-au intrebat pe acesta daca l-a vazut pe Nechifor. Donea le-a spus ca ultima data l-a vazut in toamna aceasta. Dupa ce s-au odihnit putin la domnul David acasa, au pornit incet-incet (in)spre Farcasa.

In Farcasa, tot cautandu-si un loc unde sa poata sta in gazda, au dat peste niste jandarmi care ii duceau pe doi oameni la judecata, deoarece nu aveau acte la ei si, se pare ca ii furau pe oameni fara ca acestia sa isi dea seama… erau de fapt niste oameni care se ocupau cu jocurile de noroc. Erau asa de haiosi, incat toata lumea radea in plina strada, chiar si Vitoria s-a bine dispus. In final, cei doi calatori s-au oprit la mos Pricop, care i-a gazduit peste noapte. Cei doi au aflat de la familia Pricop ca Nechifor a fost si pe la ei. Dupa ce auzise aceasta, Vitoria se tot gandea ca sotul ei s-ar putea sa nu mai fie in viata…

X. In ziua urmatoare, au mers la Borca, unde satenii i-au abatut din cale ca sa participe la o cumetrie. Aici s-au ospatat , iar Vitoria a inchinat impreuna cu nasii. Dupa ce au ajuns la / in Cruci, cei doi au dat peste o nunta. Aici, Vitoria a primit plosca si i-a facut o urare frumoasa miresei. Vitoria si-a facut din nou griji, deoarece a dat prima data de un botez si apoi de o nunta… in sinea ei, trebuia sa se fi intamplat invers pentru ca toate sa fie bine. I-a intrebat pe sateni daca l-au vazut cumva pe Nechifor, dar, din pacate, nimeni nu-l vazuse. Ajunsi in Vatra Dornei au mers la prefect, care le-a spus ca in luna noiembrie, Nechifor a cumparat trei sute de oi de la Gheorghe Adamachi si Vasile Ursachi (fusese cea mai mare vanzare din targ), iar mai apoi, Nechifor le vanduse o suta de oi unor ciobani de la munte pe care nu-i cunoscuse pana atunci…

Vitoria s-a hotarat sa o ia pe drumul pe care ar fi trebuit sa o ia si Nechifor la intoarcere… a oprit pe la ceva carciumi. Unul dintre carciumari i-a spus ca l-a vazut pe Nerchifor si isi aduce aminte de turma sa de trei sute de oi. Vitoria a mers impreuna cu Gheorghita prin Brosteni, prin Paltinis, prin Darmoxa si prin Borca. Ajunsi in Borca, ei afla pe unde a luat-o Nechifor cu oile, asa ca incearca sa o ia dupa urme. Au mers ei ce au mers, au trecut prin Sabasa si Stanisoara.

Au ajuns si in satul Suha, unde avea o crasma domnul Iorgu Vasiliu. Aici la cariuma, au aflat ca nu mai ajunsese decat doi din cei trei ciobani… adica Nechifor nu a mai ajuns aici. Una dintre crasmarite, Maria, le-a spus ca e ruda cu Ileana, sotia lui Bogza, unul dintre cei trei ciobani, tovarati de-ai lui Nechifor. Tot Maria le-a mai spus ca a auzit de la cei doi ca au cumparat toate oile unui cioban care locuia mai departe si ca i-au dat toti banii. Lumea spune insa ca cei doi oieri sunt capabili de jaf si chiar de crima. Maria i-a insotit pe cei doi la primarie, unde i-a intrebat pe cei doi ciobani incotro a luat-o cel care le-a vandut oile. Acestia au spus ca au facut tranzactia la Crucea Talienilor si ca nu stiu incotro a putut merge Nechifor. Auzind acestea, femeia impreuna cu fiul sau au mers din casa-n casa si au intrebat daca stie cineva ceva despre “omul cu caciula brumarie”. La o casa, Vitoria l-a recunoscut pe Lupu, cainele lor. La acea casa (din Sabasa) locuia domnul Toma, care a gasit cainele undeva pe munte… Lupu a fost foarte bucuros cand a vazut-o, si a venit repede la ea.

Domnului Toma nu i-a venit sa creada ca o femeie din Tarcau poate face atata drum doar ca sa-si gaseasca sotul… a ramas foarte surprins. Cainele i-a calauzit pe cei doi calatori intr-o rapa, unde gasira niste oase, niste zgarciuri, botforii, tasca, chimirul si caciula brumarie a lui Nechifor, iar mai incolo era scheletul calului sau, acoperit de niste paturi. Nechifor avea capul spart (de un baltag). Vazandu-l, Vitoria l-a strigat pe Gheroghita… dar nu pe fiul sau, ci pe barbatul sau. Asta era numele de botez al lui Nechifor. Pe parcurs insa, el si-a schimbat numele, caci a fost deochiat de cineva.

Vitoria a strans “ramasitele” lui Nechifor in timp ce Gheorghita plangea ca un copil. Spre seara, munteanca s-a intors in acel loc impreuna cu domnul Toma. Cat timp ea a fost plecata, Gheorghita a stat de paza in acel loc impreuna cu Lupu. In dimineata urmatoare, a ajuns acolo preotul iar a treia zi dimineata, autoritatile. Era nevoita sa le spuna totul autoritatilor, asa ca le-a povestit autoritatilor tot ceea ce a aflat pe parcurs. Cei doi ciobani trebuiau sa spuna tot ceea ce s-a intamplat atata timp cat au fost impreuna. Desi se presupunea ca cei doi carora le-a vandut oile sunt ucigasii lui Nechifor, Vitoria i-a chemat si pe ei la inmormantare.

Prefectul Anastase Balmez si-a inceput cercetarile in Suha. Le facea vizite celor doi coibani carora le tot punea fel de fel de intrebari… cei doi nu pareau inca vinovati. Vitoria a asistat la dialogul dintre cei trei si i-a invitat pe cei doi impreuna cu nevestele lor la inmormantare. Celor doi oieri li s-a parut ciudat ca a asistat si munteanca la dialogul dintre ei si prefect, dar inca nu-si dadeau seama ce va urma…

Pomenirea lui Nechifor s-a facut acasa la domnul Toma, iar pentru ca era postul mare, era mai greu cu mancarea; bautura insa era destula. Incepusera bocetele…

A asistat la inmormantare si cucoana Maria… toti cei care ieseau de la inmormantare primeau cate un sfert de paine si cate un paharel de rachiu. Au fost prezenti si cei doi ciobani Calistrat Bogza si Ilie Cutui.

Indemnandu-i sa manance si sa bea, Vitoria observa ca Bogza are un baltag. I l-a cerut, spunandu-i ca si Gheorghita are un baltag la fel cu acesta. Munteanca a inceput sa le povesteasca celor doi faptele, asa cum stia ea ca s-au intamplat. La un moment dat, Vitoria i-a dat baltagul lui Gheorghita si l-a intrebat ce scrie pe el… acesta din urma, dupa ce l-a privit o vreme a spus: “Pentru o fapta, este numai o plata. Chiar daca as fi eu, mi-oi primi osanda de la cine se cuvine”. Dupa spusele acestea, Vitoria s-a uitat si ea mai atent la baltag si a spus ca cu acest baltag a fost omorat Nechifor. A urmat apoi o altercatie intre Bogza si Gheorghita. Cutui s-a predat si a spus ca totul a fost intocmai dupa spusele Vitoriei. Dupa ce i-au platit pe toti cei care i-au ajutat, au mai stat trei zile si au mers sa-si vada oile. Au facut parastasele cuvenite si s-au intors acasa. S-a intors si Minodora de la manastire, iar Vitoria a spus ca nu o lasa nicicum sa se marite cu fiul dascalului Andrei. 

Periodizare

Periodizare

I Literatura romana veche (sec al XVI-lea - sfarsitul sec. al XVIII-lea ~ 1780)

   -> sec al XVI-lea

- 1521 - primul atestat in limba romana "Scrisoarea lui Neacsu din Campulung" adresata lui Johannes Benkner, judele Brasovului.

- traduceri in limba romana a unor texte religioase: "Psaltirea schisana", "Psaltirea voroneteana", "Psaltirea hurumuzachi", "Codicele voronetean".

- "Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie" - carte initiatica.

- incep sa apara cronicele de curte scrise din porunca domneasca; cei mai importanti cronicari au fost Macarie, Azarie si Eftimie.

- activitatea tipografului Coresi, care tipareste carti in limba slovana, dar si in limba romana.

   -> sec al XVII-lea - tipariturile religioase: "Cozania lui Varlaam", subintitulata carte romaneasca de invatatura,"Noul Testament de la Balgrad" (Alba-Iulia) scris de Simion Stefan in 1648, "Psaltirea in versuri" a mitropolitului Dosoftei, atestata in 1673, "Biblia de la Bucuresti" (1688).

- "Letopisetul Tarii Moldovei", inceput de Grigore Ureche, care se refera la perioada 1359-1594.Letopisetul va fi continuat de Miron Costin, care va scrie despre evenimentele istorice cuprinse intre 1594-1661.Ion Neculce il va continua pe Miron Costin, referindu-se la perioada cuprinsa intre anii 1661-1743.

     Grigore Ureche si Miron Costin au fost asimilati imanismului romanesc din sec al XVII-lea, diferit de cel al renasterii din sec al XV-lea.Ambii cronicari studiaza la Polonia, primul la Liov, al doilea la Bar, stiintele umane: greaca, latina, istoria, retorica, literatura antichitatii, filosofia.Miron Costin este si creatorul primului poem filosofic romanesc: "Viata lumii".Poemul cuprinde cateva motive preluate de la autorii antici: "Fortuna Labilis", "Fugit irreparabile tempus", "Ubi sunt qui ante nos" (Unde sunt cei de dinaintea noastra), "Viata ca incertitudine".O lucrare importanta a lui Miron Costin este "De neamul moldovenilor", in care constata latinitatea limbii si poporului roman, la fel ca in Letopiset.Ion Neculce este singurul dintre cronicarii moldoveni care nu studiaza in strainatate, stilul sau fiind mult mai aproape de oralitate.Inaintea Letopisetului, Neculce introduce culegerea de legende "O sama de cuvinte" (42 de legende).

- exista si cronicarii munteni, dar acestia nu dau dovada de talent literar, ca Grigore Ureche, Miron Costin, Neculce.Cei mai importanti cronicari munteni au fost stolnicul Cantacuzino, Radu Greceanu si Radu Popescu.

- la sfarsitul sec al XVII-lea si inceputul sec al XVIII-lea, personalitatea care se impune este Dimitrie Cantemir, cel mai important umanist roman.Este cunoscator a noua limbi straine: turca, rusa, engleza, franceza, greaca, latina, germana, persana, italiana.Dimitrie Cantemir a scris numeroase lucrari in diferite domenii: istorie, lingvistica, filosofie, etnografie, folclor, geografie, muzica.Este si creatorul primului roman romanesc, "IStoria ieroglifica", in care procedeul dominant este alegoria.

II Literatura romana premoderna (1780-1820) - perioada de tranzitie spre literatura moderna

- la sfarsitul sec al XVIII-lea se remarca miscarea ideologico-politica si cultural-literara, cunoscuta sub denumirea "Scoala ardeleana".Gruparea apare in Transilvania si reprezinta iluminismul romanesc.Iluministii ardeleni lupta pentru drepturile moldovenilor in Transilvania, continuand ideile cronicarilor moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), privitoare la originea latina a limbii si poporului roman.Cei mai de seama reprezentanti ai scolii ardelene au fost: Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai-Deleanu. Ultimul scrie epopeea eroi-comico-satirica "Tiganiada".

- tot acum se remarca activitatea poetilor vacaresti (Ienachita, Alecu, Nicolae, Iancu).

- Costache Conachi, Dinicu Golescu, Anton Pann

III Perioada pasoptista(1820-1860)

     In "Originile romantismului romanesc", Paul Cornea imparte pasoptismul in doua etape, in functie de manifestarea critica: 1820-1840, perioada tutelata de Ion Heliade-Radulescu si 1840-1860, etapa directionata de Mihail Kogalniceanu.Acesta va publica in primul numar al revistei "Dacia literara", aparut in 1840, celebra sa "Introductie"."Introductia" reprezinta manifestul romantismului romanesc, pentru ca impune unificarea culturala a tuturor romanilor, crearea unei literaturi originale prin autohtonizarea inspiratiei.Critica promovata de Mihail Kogalniceanu este una nepartinitoare: "Vom critica cartea, iar nu persoana".Kogalniceanu enumera trei surse de inspiratie, pe care le vor urma scriitorii pasoptisti: "Istoria nationala", "Geografia patriei", "Datinele si obiceiurile poporului roman".Prozatori: Ion Heliade-Radulescu, Mihail Kogalniceanu (romanul "Tainele inimii", fiziologiile "Fiziologia provincialului in Iasi", "Adunari dantuitoare"), Costache Negruzzi ("Alexandru Lapusneanul", "Aprodul Purice", "Sobieski si romanii"), Dimitrie Bolintineanu (romanele "Manoil" si "Elena").

     Poeti: Ion Heliade-Radulescu (balada "Zburatorul"), Grigore Alexandrescu (fabule, satire, epistole, meditatii), Dimitrie Bolintineanu ("Legende istorice"), Vasile Alecsandri ("Doine", "Lacramioare", "Suvenire", "Margaritarele", "Pasteluri").

     Dramaturgi: Vasile Alecsandri (comediile "Chirita in Iasi", "Chirita in provintie", "Chirita in voiaj", "Chirita in balon").

     Altii: Alecu Russo ("Cantarea Romaniei"), Nicolae Balcescu ("Romanii supt Mihai Voievod Viteazul"), Ion Ghica.

-> postpasoptismul (etapa de tranzitie de la perioada pasoptista la epoca Junimii)

- reprezentanti: Nicolae Filimon ("Ciocoii vechi si noi" (1863)), Alexandru Odobescu (nuvelele istorice "Doamna Cheajna", "Mihnea Voda cel Rau"), Bogdan Petriceicu Hasdeu.

IV Perioada junimista sau a marilor clasici (1860 - sfarsitul sec al XIX-lea)

- in 1864 este infiintata societatea Junimea, al carui mentor este Titu Maiorescu.Junimistii editeaza si o revista, "Convorbiri literare", condusa de Iacob Negruzzi.In aceasta revista vor publica cei mai importanti scriitori ai vremii: Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga.Ei au pus bazele literaturii romane moderne si de aceea au fost numiti si marii clasici.

V Perioada de tranzitie, intre epoca "Junimii" si perioada interbelica (incepe din primele decenii ale sec XX si se continua pana la primul razboi mondial)

- in aceasta etapa de tranzitie apar reviste cu tenta traditionala, cum au fost "Samanatorul", in care publica si George Cosbuc si "Viata romaneasca".In ceea ce priveste poezia, se remarca dorinta aparitiei unui nou Eminescu.Dupa moartea marelui poet, poezia romana se afla in impas.Se naste fenomenul epigonismului eminescian, mai ales prin Alexandru Vlahuta.Apar insa si poeti originali, ca Octavian Goga, asimilat directiei poporaniste si George Cosbuc, care a fost considerat neoclasic, dar si samanatorist.Samanatorismul si poporanismul au fost directii autohtone ce au mizat pe iluminarea prin cultura a oamenilor simpli.Octavian Goga a fost incadrat si neoromantismului prin spiritul profetic, mesianic.El este un "poet al cetatii", deplangand soarta romanilor din Ardeal.Tema melancoliei este dominata in lirica sa, lacrima individuala subsumandu-se celei colective.

VI Perioada interbelica (1918-1944)

- directiile traditionale anterioare, samanatorismul si poporanismul sunt continuate printr-o noua tendinta, denumita traditionalism.In opozitie, se naste modernismul.Confruntarea traditionalism-modernism este si de ordin ideologic.Nichifor Crainic, directorul revistei "Gandirea de la Cluj", este unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai traditionalismului.Traditionalistii mizau pe conservarea valorilor spiritual romanesti, respingand influentele moderne.De aceea, in scrierile traditionalistilor, obsedanta este aparitia miturilor, traditiilor, ritualurilor romanesti.Nichifor Crainic, ideologul miscarii traditionaliste, era si un adept al ortodoxismului.Sub conducerea lui, revista "Gandirea" exacerbeaza rolul ortodoxismului.Un poet care s-a autointitulat traditionlist a fost Vasile Voiculescu.In volumele "Parga" si "Poeme cu ingeri", referinta primordiala este Biblia.Vasile Voiculescu a considerat traditionalismul cea mai valoroasa tendinta din literatura romana, integrandu-i aici pe toti marii poeti, inclusiv pe Eminescu.

     Cultura romaneasca este, in perioada interbelica, duala.Pe de o parte, exista dorinta ramanerii in datele traditiei, iar pe de alta parte, deschiderea catre occident, prin modernism.Mentorul modernismului a fost Eugen Lovinescu, cel care a condus revista "Sburatorul", de la Bucuresti.Lovinescu defineste modernismul in datele sincronismului.El considera ca o cultura minora, cum este a noastra, trebuie sa se sincronizeze celei occidentale, considerate superioara.Criticul aminteste de un "spirit al veacului", caruia trebuie sa i se supuna si cultura romana.Moernistii fie negau traditia, fie aceasta li se parea insuficienta.Totusi, scriitorii valorosi s-au situat intre aceste doua directii, pentru ca, in creatiile lor sunt vizibile elemente traditionale, dar si moderne.AStfel, Tudor Arghezi si Lucian Blaga, care din punct de vedere didactic apartin modernismului, au in vedere si elemente ale traditiei.In volumele "La cumpana apelor", "La curtile dorului", Lucian Blaga creeaza din satul romanesc un adevarat spatiu paradisiac.Intr-unul dintre aforismele sale, autorul chiar afirma ca "eternitatea s-a nascut la sat". Paradoxal, si Vasile Voiculescu se raporteaza la influentele modernitatii in ultimul sau volum de poezii, intitulat "Ultimele sonete inchipuite ale lui William Shakespeare".

     La limita modernismului se situeaza curentele de avangarda: integralismul, constructivismul, futurismul, dadaismul, suprarealismul.Reprezentantii avangardei romanesti au fost Ion Vinea, Ilarie Voronca, Sasa Pana, Urmuz, Trestantzara, Stefan Roll.

     Poeti modernisti: George Bacovia (simbolism), Lucian Blaga (expresionist), Tudor Arghezi, Ion Barbu.

     Poeti traditionalisti: Vasile Voiculescu, Ion Pillat.

     Prozatori moderni: Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Blugescu, Anton Holban, Gib Mihailescu.

     Alti prozatori: Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, George Calinescu, Mircea Eliade, Mateiu Caragiale.

     Dramaturgi: Camil Petrescu ("Jocul ieielor"), Lucian Blaga, Tudor Musatescu, Alt Hiritescu ("Gaitele").

     Critici: Eugen Lovinescu, Nichifor Crainic, Garabet Ibraileanu, Serban Cioculescu, Vladimir Strainu, Perpescious.

VII Perioada postbelica (contemporana) - dupa al II-lea razboi mondial

- este alcatuita din trei etape:

-> prima etapa corespunde perioadei proletcultiste, cand literatura era adiacenta politicii de partid, cand nu esteticul conta, ci limbajul propagandei.Operele marilor scriitori care traiesc dupa 1944 sunt interzise.Sunt promovati autorii care scriu pentru partid.Dan Deslium Maria Banus, Veronica Porumbacu, Andrei Toma.

-> cea de-a doua etapa incepe dupa 1960, printr-o noua generatie de scriitori, ce readuce literatura la datele ei estetice.In poezie se remarca Nicolae Labis, Nichita Stanescu (neomodernism), Stefan Augustin Doinas, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Mircea Dinescu.In proza se impun Marin Preda, Stefan Banulescu, Sorin Titel, Nicolae Breban, Augustin Buzura.Printre dramaturgi se numara: Marin Sorescu, Ion Baiesu, Paul Everac, iar in critica: Eugen Simion, Alexandru Piru, Nicolae Manolescu, George Ivascu.

-> cea de-a treia etapa coincide cu sfarsitul sec XX (1980) si inceputul sec al XXI-lea.Este etapa scriitorilor postmodernisti: Mircea Cartarescu, Alexandru Musina, Traian T. Cosovei.Postmodernismul este cel mai negator curent cu putinta, pentru ca respinge tot ceea ce s-a creat pana atunci.Scriitorii postmodernisti impun un limbaj ironic, artificial, cu elemente din civilizatia moderna, iar personajele create sunt, de fapt, simboluri.In postmodernism dispar granitele dintre genuri si specii.Discursul este fragmentat.

O scrisoare pierduta

O scrisoare pierduta

Ion Luca Caragiale

            Conceptul de comedie este intalnit in primul rand in „Poetica” lui Aristotel. Acesta diferentiaza intre comedie, pe care o considera un gen minor si tragedie asociata genului major.In viziunea lui aristotel, comedia este o „imitatie a oamenilor de categorie inferioara”, pentru ca vechii greci cultivau o arta mimetica.De aici provine si ideea ca prin comedie se poate exprima doar neseriosul, in timp ce tragedia trata probleme grave al societatii. Opinia aceasta nu mai poate fi impartasita in epoca moderna, pentru ca prin comedie se pot satiriza toate tarele(defecte) ale societatii.

            Didactic, comedia este o specia a genului dramatic conceputa cu scopul de a-i inveseli pe cititori sau pe spectatori. Asadar, comicul este punctul central din toate comediile. Comicul este o catergorie estetica asociata speciei care ii poarta denumirea.In „Manierismul in literatura” Gustave Rene Hocke demonstra ca termenul comic provine de la grecescul „Komos” care inseamna „alai plin de neastampar”.Tot Hocke arata cum comedia s-a nascut in Grecia antica din serbarile dedicale zeului Dionysos.

            In „Termenii cheie ai analizei teatrului” Anne Ubersfeld asocia tipurile de comedii celor de comic.Exista astfel comicul de situatie, comicul de nume, comicul de personaje(carcter), comicul de limbaj care corespunde in viziunea autoarei acelorasi tipuri de comedie in functie de tipul predominant.

            Alexandru Paleologul demonstreaza in „Despre lucrurile cu adevarat importante” ca in comediile lui Caragiale predomina comicul de situatie, ceea ce nu inseamna ca trebuie sa facem abstractie de celelalte tiprui de comic. 

            Opera lui Caragiale se caracterizeaza in primul rand prin comic dar a scris si o drama „Napasta”, ceea ce inseamna ca tragicul nu ii era strain.De asemenea nuvelele realiste dar care au si elemente naturaliste precum „In vreme de razboi”, „O faclie de Pasti”, „Pacat” au o tematica tragica. Se poate considera pe buna dreptate ca acela care are vocatia comicului nu poate sa nu o aiba si pe cea a tragicului.

            Primul studiu estetic asupra lui caragiale i-a apartinut lui Titu Maiorescu in articolul „Comediile domnului I L Caragiale”. Aici criticul diferentiaza literatura de realitate observand ca in momentul creatiei autorul se ridica in „sfera fictiunii ideale”. Aceasta nu inseamna insa ca I.L.Caragiale nu avea in vedere realitatea vremii sale.Mai mult l-am putea considera pe Caragiale un autor actual.

            In comedii dar si in schite, Caragiale vede intr-adevar lumea intr-o forma a ridicolului. Afirmatia”simt enorm si vaz monstruos” din schita „Grand hotel <<Victoria Romana>>” reliefeaza tocmai aceasta hiperbolizare a realitatii.

            In comediile „O scrisoare pierduta” si „O noapte furtunoasa” comicul rezulta chiar din peritextul titlurilor. Primii constituenti imediati(Bloomfield) „o scrisoare” si „o noapte” reflecta o realitate minora, in timp ce calificativele „pierduta” si „furtunoasa” exprima modul in care personajele se raporteaza la aceste realitati. Se observa ca personajele lui Caragiale au tendinta sa exagereze evenimentele prin care trec, ceea ce conduce catre comic. Ele isi iau rolul foarte in serios, fara sa constientizeze ca traiesc de fapt, intr-o imensa farsa.Numai lectorul sau spectatorul pot sesiza aceasta lume ca teatru in care traiesc personajele.

            In articolele sale despre teatru, Caragiale demonstreaza ca teatrul este un gen diferit de literatura, net superior acesteia. Dramaturgul vede in teatru o posibilitate de reflectare a lumii. De aceea in momentul ridicarii cortinei personajele sunt prinse intr-un dialog ceea ce trimite la un timp anterior ridicarii cortinei. In teatrul clasic cortina avea rolul de a introduce sau de a scoate unul sau mai multe personaje din scena.In textul scris, actul dramatic ia locul cortinei pentru ca presupune schimbarea decorurilor. Scena este o subdiziviune a actului dramatic care ar corespunde intrarii sau iesirii personajelor.

            In „O scrisoare pierduta”, actul intai debuteaza cu dialogul dintre Stefan Tipatesc si Pristanda. Stefan Tipatesc este definit in peritextul prezentarii personajelor ca „prefectul judetului”. Actiunea are loc intr-un spatiu nedefinit, adica in capitala unui judet de munte.Comicul rezulta si din modelul in care sunt prezentate personajele inainte de a incepe textul propriu-zis.Zaharia Trahanache este eternul „prezident” si se va caracteriza prin acumularea funtiilor sociale si politice. El este „prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului scoalr, Comitiului agricol”. Acumularea de titluri ar putea continua, realitate ce genereaza comicul pentru ca se specifica ideea ca este presedintele si al altor „comitere si Comiti”. Dorinta de a avea titluri ar reprezenta unica modalitate de a fi personajul care se inscrie automat in tipologia parvenitului si snobului.Pe langa aceste functii , Trahanache isi asuma calitatea de sot, asemena lui Jupan Dumitrache din „O noapte furtunoasa”. Pentru ambele personaje a fi familist inseamna implicit si a fi bun patriot. Rica Venturianu sintetizeaza aceasta realitate la finalul comediei „O noapte furtunoasa”: „Da, familia e patria cea mica, precum patria e familia cea mare”. Fiind soti, deci iubitori de patrie, Trahanache si Jupan Dumitrache pot sa vorbeasca si de „onoarea de familist”, ceea ce nu neaga triunghiul conjugal. Trahanache a fost din acest punct de vedere incadrat de critica literara in tipologia sotului incornorat. La o analiza mai atenta se va vedea ca Trahanache stie de relatia dintre Zoe, sotia sa si Stefan Tipatescu dar o accepta pentru ca Tipatescu face parte din elan.

            Nae Catavencu este opozantul politic al lui Trahanache si implicit al lui Tipatescu. Si Catavencu este un personaj al parvenirii. El este avocat, director-proprietar al ziarului <<Racnetul Capartilor>> dar si prezident fundator al Societatii Enciclopedice Cooperative <<Aurora Economia Romanilor>>. Se constata ca urmatoarele personaje apartin planurilor reprezentate de Zaharia Trahanache si Nae Catavencu. Tipatescu este subalternul lui Trahanache. Farfuridi si Branzovenescu sunt membrii „comitetelor si comtilor” conduse de Trahanache. Ionescu si Popescu sunt colaboratori la ziarul lui Catavencu si membrii insitutiilor patronate de acesta. Servilismul lor reiese si din numele pe care pe poarta: „Ionescu”, „Popescu” sunt nume des intalnite la romani, ceea ce sugereaza o depersonalizare a acestor personaje in raport cu numele Catavencu.     

            Agamemnon Dandanache este definit ca „vechi lupataor de la 48” ceea ce trimite spre comic. El nu este un personaj senil, insa destul de viclean pentru a castiga alegerile fara sa participe la ele. Aceasta victorie precara datorata unui santaj genereaza un comic care deviaza spre absurd. De altfel in „Note si contranote” Eugen Ionescu marturiseste ca I.L.Caragiale a fost un precursor al teatrului absurdului.

            Lumea personajelor lui Caragiale este asociata spatiului inchis al clanului. Se observa existenta a doua mari clanuri. Primul condus de Trahanace, al doilea de Catavencu. Pristanda cel care este definit „politaiul orasului” nu este aparatorul oridinii publice asa cum ar fi trebuir ci aparatorul clanului condus de Trahanache. Pristanda se caracterizeaza prin servilism dar in acelasi timp si prin tradare. Cand il aresteaza pe Catavencu, urmand ordinile lui tipatescu, Pristanda ii va spune lui Catavencu faptul ca este gata oricand sa intre in serviciile acestuia daca ii asigura o functie politica inalta.

            Personajele lui Caragiale sunt asa cum observa Alexandru George, kitsch. Ele rezuma teoria maioresciana a”formelor fara fond” pentru ca exista un contrast vizibil intre ceea ce vor sa para si ceea ce sunt in realitate. Opozitia dintre aparenta si esenta conduce catre un comic absolut.

            Pentru personajele lui Caragiale foarte importanta este influenta mass-media. In „O noapte furtunoasa” Ipingescu si Jupan Dumitrache comenteaza articolul scris de Rica Venturianu in ziarul „Vocea Patriotului Nationale”. Actul I al scrisorii pierdute debuteaza cu citirea de catre Tipatescu a unui articol referitor la el din ziarul „Racnetul Carpatilor”. Personajele comenteaza informatiile din ziare la modul subiectiv conform unei gramatici personale. Definitia pe care o da Tipatescu termenului „vampir” pronuntat de Pristanda „bampir” este una patriotarda „unul...unul care suge sangele poporului”. Aceasta definitie genereaza comicul de limbaj dar si de situatie. Revelatia pe care o are Pristanda conduce catre un comic irezistibil: „Dumneata sugi sangele poporului!...Aoleo!”

            Servilismul lui Pristanda rezulta din faptul ca reia cuvintele lui Tipatestu alaturandu-le calificativul curat: „curat misel”, „curat murdar”.Ultima afirmatie implica o constructie oximoronica reflectand o realitate profunda a operei lui Caragiale, aceea a existentei realitatii in doua planuri opuse.Doar aparent ceea ce exista intr-un plan este contrazis de ceea ce se afla in celalalt plan.In textul comediei doua planuri ajung sa se conjuge: amorul si politica.Farsa din relatia Tipatescu-Zoe trimite la farsa din planul politic.

            Personajelor lui Caragiale nu le este specific erosul. Iubirea este doar aclamata, insa nu este traita la modul real.Trahanache nu este doar un personaj al zaharisirii asa cum ar rezulta din prenumele Zaharia. El stie de legatura amoroasa dintre sotia lui si Tipatescu, dar o accepta pentru ca Tipatescu face parte din clan. Elocventa este scena cand Trahanache il roaga pe Tipatescu sa-i tina de urat lui Zoe peste noapte cat este el plecat, pentru ca aceasta este „simtitoare”. Jupan Dumitrache din „O noapte furtunoasa” o considera pe Veta, sotia lui, rusinoasa desi aceasta il insela cu Chiriac.

            Trahanache ii va cita din memoria lui Tipatescu scrisoarea de amor pe care acesta din urma i-o trimisese lui Zoe.Trahanache va citi de mai multe ori scrisoarea care ajunsese in mainile lui Catavencu. Trahanache isi urmareste psihologic interlocutorul, Tipatescu, mai ales cand constata panica acestuia. Concluzioneaza la final ca este doar o „plastografie”(imitatie) dar scrisoarea „ sa zici si tu ca e ta dar sa juri nu altceva, sa juri”.

            Scrisoarea de amor trimisa de Tipatescu lui Zoe face partine din metatext adica este un text inserat in textul amplu.Metatexte sunt si articolele din ziar. Scrisoarea devine aproape un personaj pentru ca pierderea si gasirea ei schimba de fiecare data realitatea textuala.Deznodamantul comediei este mereu amanat prin acest drum al scrisorii de la un personaj la altul.

            Din realitatea metatextului face parte si citatul.La prima intrare in scena, Trahanache isi citeaza fiul de la facultate: „Tatita unde e moral acolo e coruptie si o societate fara printipuri va sa zica ca nu le are!”. Se observa apelativul Tatita existent si in schite dar si o realitate pleonastica. Comic este faptul ca tocmai Trahanache aminteste de morala desi el este un personaj imoral. Al. George in „Caragiale” constata ca nu doar personajele din comediile lui Caragiale sunt kitsch dar si realitatea si dialogurile dintre ele.Mircea Iorgulescu demonstra ca activitatea de baza a acestor personaje este statul de vorba. Intr-adevar personajelor le place foarte mult sa vorbeasca, aceasta fiind o trasatura a omului balcanic. Mult mai vizibila este aceasta constatare in actul al III lea al scrisorii care cuprinde discursurile electorale pe care le tin Farfuridi si Catavencu. Lupta dintre cei doi rivali nu are sens pentru ca va castiga un al III lea personaj Agamemnon Dandanache, al carui nume nici nu figura pe lista electorala. Comicul de situatie atinge absurdul tocmai prin aceasta rasturnare brusca a evenimentelor.

            Realitati caractereologice ale personajului sunt numele pe care le poarta.Prima analiza a comicului de nume este realizata de Garabet Ibraileanu in studiul „Numele proprii in opera comica a lui Caragiale”. In primul rand se observa sufixul grecizant „-ache” remarcat si in schite, clar si in comedii. Agamemnon Dandanache poarta prenumele eroului grec. In text este numit si Agamita sau Gagamita ceea ce exprima precaritatea acestui personj. Si el este un erou castigand alegerile insa intr-un mod lipsit de onestitate. El detina o „scrisorica de amor” alta decat cea trimisa de Tipatescu lui Zoe cu ajutorul careia reuseste de fiecare data sa fie ales. „Scrisorica de amor” apartine unui personaj important in plan politic pe care Dandanache il numeste sub pseudonimul „bencher”. Hotararea alegerii sale ca deputat vine de la „Centru” deci dintr-un plan politic inalt.Numele Dandanache provine de la cuvantul „dandana” care inseamna galagie, zgomot mare. Suficul „-ache” explica modalitatea in care personajul pronunta cuvintele : „inteledzi”, „coledzi” etc. Este evidenta ironia in ceea ce priveste elementul grec.

            Alaturi de sufixul „-ache” exista si „-escu” vizibil in nume precum Ionescu , Popescu sau Branzovenescu. Numele acestuia din urma are si rezonanta culinara ceea ce starneste comicul. Farfuridi si Branzovenescu sunt nedespartiti asemenea gemenilor Halippa din „Concert de muzica de Bach” romanul Hortensiei Papadat-Bengescu.

            Numele lui Catavencu provine de la „cata”. Intr-adevar personajul se comporta ca un adevarat intrigant amenintand cu publicarea scrisorii de amor dintre Tipatescu si Zoie in ziarul „Racnetul Carpatilor”.Si Dandanache il santajeaza pe bencherul sau promitand ca ii va publica scrisoarea in ziarul „Rasboiul”. Dandanache este definit in peritexul prezentarii personajelor ca vechi luptator de la 48.Astfel ideea de lupta capata o conotatie comica legandu-se si de titlul ziarului „Rasboiul”. Cuvintele personajelor: „si lupta, si lupta, si dai, si dai, si lupta” ii exprima precaritatea.El se lectureaza in definitia romaneasca a impartialitatii „Si eu in toate Camerele, cu toate partidele, ca rumanul impartial”. Caragiale realizeaza o oglinda autentica a politicii romanesti. Dandanache nu poate suporta sa ramana fara „coledzi”.Intentia autorului a fost sa creeaze prin Dandanache un personaj mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu. Intr-adevar dupa alegerea sa ca deputat Dandanache va pastra scrisorica de amor, in timp ce Catavencu ii va da inapoi scrisoarea lui Zoe.

            Cetateanul turmentat este singurul personaj fara nume, fiind definit chir sub acest pseudonim. Rolul sau este axial(important) deoarece fiecare aparitie a sa modifica realitatea textuala. Conform metaforei „lumii pe dos” cetateanul turmentat este singurul personaj real exprimand turmentarea intregii vieti politice romanesti. Eternul; „Eu cu vine votez?” reflecta realitatea tragi-comica a cetateanului roman inaintea alegerilor electorale.
            Actul al III-lea al scrisorii pierdute reflecta cel mai bine realitatea teatrului in teatru, prin  discursurile electorale pe care le tin Farfuridi si Catavencu. Amandoi se comporta ca niste actori in scena iar discursurile lor se aseamana prin stilul demagogic. In mod clar, Caragiale a creat o oglinda autentica a vietii politicii romane de atunci.

            Comicul de limbaj evident in ambele discursuri se imbina cu cel de situatie intrucat confruntarea dintre Farfuridi si Catavencu este lipsita de orice sens. Zaharia Trahanache conduce toata aceasta sedinta dand cuvantul oratorilor, desi primise de la Centru o scrisoare in care i se cerea sa-l declare castigator pe Agamemnon Dandanache. Trahanache nu va comunica acest lucru si atunci confruntarea celor doi devine absurda.Asadar comicul debuteaza spre absurd.

            Farfuridi este primul care isi tine discursul remarcandu-se prin emotivitate si balbaial. El nu reuseste sa le atraga atentia ascultatorilor. Acel „-Dati-mi voie!” repetat are rolul de a capta atentia, insa grupul sustinator lui Catavencu il intrerupe deseori. Farfuridi face un excurs in istoria romane care devine o insuruire absurda de date care nu mai ofera nicio informatie asupra realitatii. Sunt amintiti doar niste ani lecturati absurd, doar in adoua parte a semnificantilor. In loc de 1821 se pronunta doar
 „’21”. Dupa ce se trece de la ’21 la ’48, semnificantii anilor se insiruire in terminatia lui 4 in baza lui 10: „La ’54, la ’64, ’74 asemenea si la ’84 si  ’94 si etetera”. Acest „etetera” din finalul enuntului citat implica o continuare absurda a enumerarii cifrelor.

            Incheierea discrusului tinut de Farfuridi rezuma intreaga conotatie a comicului. Finalul exprima tocmai acea circularitate lipsita de centru. Verbul „ a se revizui” este folosit mai intai la forma afirmativa si apoi la cea negativa, insa semnificatia lui este anulata de verbul „ a schimba” : „din doua una dati-mi voie:  ori sa se revizuiasca primesc! Dar sa nu se schimbe nimica, ori sa nu se revizuiasca primesc! Dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele...esentiale...”. Ceea ce rosteste Farfuridi este un discurs oximoronic si de aici rezulta comicul. Situatia comica este accentuata si este sugerata de faptul ca de personaj depinde sau nu revizuirea societatii. Exista de asemenea antiteza dintre „pe ici pe colo” si apozitia „punctele esentiale”. Tocmai acest discurs ilogic fragmentat genereaza comicul. Personajul insusi pare constient de aceste absurditati atunci cand foloseste cuvantul „dilema”: „din aceasta dilema nu puteti iesi...Am zis!”

            In „Marea trancaneala” Mircea Iorgulescu observa ca ocupatia de baza a personajelor lui Caragiale este statul de vorba. Farfuridi si Catavencu isi iau rolul in serios jucand in fata publicului rolul vietii lor.

            Discursul lui Catavencu reflecta cel mai bine realitatea teatrului in teatru.Captarea atentiei genereaza comicul si e comunicata de autorul textului dramatic in interiorul parantezelor conform indicatiilor scenice sau dadascaliilor. Catavencu „ia poza trece cu importanta printre multime [...] si trage batista si-si sterge cu eleganta avocatasca fruntea”. Este emotionat, incepe la un moment dat sa planga, glasul lui este tremurat iar in timpul discursului propriu-zis aplauzele sunt zguduitoare. Catavencu este de fapt un Rica Venturianu intrat intr-o cariera politica. El apartine tipologiei snobului si parvenitului, asa cum reiese din prezentarea personajelor de la inceputul piesei. Dupa ce Catavencu tinde sa se identifice demagogic fericirii si progresului tarii, comicul absolut se realizeaza prin reactia absurda a grupului condus de Ionescu si Popescu, sustinatorii lui. Ei rostesc un continuu „bravo”, dupa rostirea fiecarui cuvant de catre Catavencu. Cuvantele „sociala”, „economica”, „administrativa” tind sa piarda orice semnificatie atunci cand rostirea lui „bravo” deplaseaza comicul spre absurd. Aceasta realitate este vizibila foarte concret atunci cand Catavencu il rosteste de 2 ori pe „si”. De data aceasta si cuvantul „bravo” est repetat de grupul care-l sustine.

            Conform gramaticii personale a personajului se observa utilizarea verbului „primesc” la fel cum anterior existase in discursui lui Farfuridi. Si aici exista antiteze semantice care conduc comicul spre absurd „Industria romana e sublima, e admirabila putem zice dar lipseste cu desavarsire” eugen Ionescu a fost printre primii care a observat ca I.L.Caragiale anticipeaza teatrul absurdului. Realitatea citata anterior conduce la dialogul dintre sotii Smith din „Cantareata cheala” de Eugen Ionescu.

            Apropierea de Occident este facuta de Catavencu prin interemediul cuvintului „faliti”: „Anglia isi are falitii sai, Franta isi are falitii sai [...] in fine oricare natiune , oricare popor, oricare tara isi are falitii sai...numai noi sa nu avem falitii nostri!”.

            Situatia comica absoluta se creeaza in momentul in care este declarat castigator Agamemnon Dandanache. Si el, asemenea Cetateanului turmentat afirma mereu ca este ametit. De fapt, turmentarea apartine intregii vieti politice romanesti.

            Spre finalul piesei toate personajele se impaca. In scena a IX-a din actul al IV-lea, Catavencu ii cere iertare lui Zoe. N. Steinhart in „Secretul <<scrisorii pierdute>>” analizeaza aceasta scena in spiritul comeseniei(generozitate) existent la romani. Autorul apropie impacarea personajelor din textul lui Caragiale de scena ospatului de dupa furarea pupazei din „Amintiri din copilarie” de Ion Creanga. Totusi personajele lui caragiale nu au nimic religios in ele. Sunt profund desacralizate si atunci nu se poate vorbi despre un spirit crestin.

            Catavencu joaca din nou teatru lasandu-se in genunchi in fata lui zoe in timp ce aceasta trece intr-un raport de superioritate: „ Scoala-te esti barbat, nu ti-e rusine?” Este o remarca asemanatoare celei facute de Pampon, lui Cracanel in comedia „D-ale carnavalului”. Cracanel se lamenta ca este „tradus” (inselat) de toate femeile. Pampon il incurajeaza sfatuindu-l: „Nu plange esti volentir”.

            Ultima scena a comediei, a XIV-a reuneste toate personajele inclusiv Cetateanul turmentat. Este un prilej pentru Catavencu de a tine discursul de investitura pentru Agamemnon Dandanache. El reia o realitate din istorie amintitnd de razboiul din Crimeea. In sfarsit din doua contratii pare a se alege unul: „ieri obscuritate, azi lumina!”. „Lumina” se identifica in mod absurd ca alegerea ca deputat a lui Agamita Dandanache ca si cum intreaga realitate textuala ar fi tins catre acest lucru. Si mai clar bucuria de a fi fost ales Dandanache este exprimata de catre Catavencu prin afirmatia devenita celebra: „Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 ani iata visul nostru realizat!”. Se remarca inca o data comiculde limbaj dar si de situatie.

            Pristanda este cel care incheie piesa creandu-se astfel imaginea circularitatii. El apare atat la inceputul cat si la finalul textului. Cuvintele „-Muzica!Muzica!” rostite de Pristanda reflecta din nou comicul, prin contrastul dintre functia de politai al orasului si realitatea orfica a muzicii.

            Prin comediile si schitele sale, Caragiale anticipeaza teatrul modern al absurdului intrucat comicul depaseste orice limite.

Maitreyi de Mircea Eliade

Maitreyi

de Mircea Eliade

     Mircea Eliade s-a afirmat deopotriva ca istoric al religiilor, dar si ca prozator.Intotdeauna a fost fascinat de religiile lumii.Cartile „Tratat de istorie a religiilor” si „Istoria credintelor si ideilor religioase” dovedesc tocmai aceasta calitate.

     Romanul „Maitreyi” marturiseste pasiunea autorului concret pentru spatiul indic, pe care il vizitase.Asadar, romanul poate fi considerat unul al experientei, intrucat porneste de la niste evenimente ce au apartinut realitatii.

Tanarul Mircea Eliade o cunoaste pe Maitreyi Devi, fata bengaleza, de care se indragosteste.Intre cei doi a existat o legatura spirituala foarte sincera, insa nimic mai mult.

     In roman, Allan reprezinta un alter ego al autorului.Intregul text este conceput sub forma unui jurnal, in care Allan povesteste experienta erotica dintre el si Maitreyi.Intr-adevar, romanul porneste de la o realitate concreta, insa nu poate fi confundat de acesta.Gerard Genette sustinea pe buna dreptate ca literatura apartine diegezei care implica fictiunea si nu mimesisului (reproducerea realitatii).

     Povestea de iubire dintre cei doi protagonisti ai romanului a determinat-o pe adevarata Maitreyi Devi sa scrie, la randul ei, un roman intitulat „Dragostea nu moare” in care isi prezinta propria perspectiva asupra evenimentelor din trecut.

     Romanul lui Eliade implica o confruntare intre doua tipuri de civilizatie: cea occidentala, reprezentata de Allan si aceea de tip bengalez, individualizata prin Maitreyi.Cei doi indragostiti vor fi fascinati si de diferentele de mentalitate care ii despart.Chiar daca Allan, ca american, nu va intelege ritualurile bengaleze, va fi treptat absorbit in acest joc initiatic, a carui miza devine Maitreyi.

     Titlul romanului este unul subiectal, in conformitate cu clasificarea lui Gerard Genette din „Seuils”.Maitreyi este cel de-al doilea personaj important al romanului, primul fiind Allan, care isi atribuie mai multe functii: de reprezentare a realitatii ca narator, de actiune, ca personaj, dar si de lector, al propriului jurnal.

     Exista in roman, asa cum remarca si Eugen Simion, mai multe timpuri: cel al relatiei cu Maitreyi, timpul scriiturii si apoi, cel al lecturii.Cand va reciti jurnalul, Allan va reveni cu noi comentarii, intelegand-o de data aceasta intr-un alt fel pe Maitreyi.El va invata sa o cunoasca treptat pe aceasta fata bengaleza, care la inceput nu-i inspirase decat dispret.

     Semnificativ este faptul ca se prezinta, ca in „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu, o singura perspectiva  a naratorului intradiegetic.Asemenea lui Stefan Gheorghidiu, Allan apartine tipologiei intelectualului, care isi analizeaza cu multa luciditate trairile.Homodiegeza implica stilul confesiv, caracteristic jurnalului.Tipul narativ este unul actorial, daca avem in vedere clasificarea lui Jaap Lientvelt din „Punctul de vedere”.Perspectiva fiind subiectiva, se identifica focalizarii interne (Gerard Genette - „Figures III”) si viziunea „avec” (Jean Pouillon - „Timp si roman”).Toate aceste elemente sunt trasaturi ale romanului de analiza psihologic, implicit ale romanului ionic, de care amintea Nicolae Manolescu in „Arca lui Noe”.

     Temele fundamentale din roman sunt erosul si ludicul.Intre cei doi indragostiti, iubirea apare in mod pradat. Prima privire, un motiv semnificativ intr-un text de o asemenea factura, ii apartine lui Allan si este de ordin negator.Naratorul personaj marturiseste in jurnalul sau acea „ciudata tresarire, urmata de foarte surprinzator dispret”, pe care a avut-o cand a vazuto pentru prima oara pe Maitreyi.In „Fragmente dintr-un discurs indragostit”, Jean Rousset observa ca prima privire este deosebit de importanta, pentru ca poate declansa fascinatia sau antipatia.Sintagma ciudata tresarise  anticipeaza curiozitatea pe care o va avea Allan mai tarziu, in raport cu Maitreyi.

     Chiar daca i se va parea urata, initial, Allan se va obisnui treptat cu un alt tip de frumusete specific spatiului bengalez.Intre femeile pe care le cunoscuse Allan pana atunci, care erau in general americane, si Maitrey exista o mare deosebire.De fapt, doua tipuri de estetica se afla acum in confruntare: frumusetea de tip european si cea bengaleza.

     Pentru Allan, Maitreyi este o enigma, la fel ca tot spatiul pe care il intruchipeaza.Tema enigmaticului feminin se regaseste si in romanul „Enigma Otiliei” de George Calinescu.Pentru cei doi barbati, Felix si Pascalopol, Otilia reprezinta o enigma.Si Victor Petrini din „Cel mai iubit dintre pamanteni” va fi fascinat de acea „necunoscuta trecatoare”, despre care va afla mai tarziu ca se numeste Matilda.Allan vede in Maitreyi un adevarat mister.Ea este „mai tainica si mai fascinanta ca o legenda, catre care ma simteam atras si dezarmat”.

     Toate acele patru tipuri de iubire pe care le aminteste Stendhal in „Despre dragoste” se regasesc pe parcursul textului.Este vorba despre iubirea ca pasiune, ca vanitate, iubirea fizica, dar si cea estetica si de gust.Aceasta din urma se va declansa odata cu patrunderea lui Allan in casa lui Maitreyi, la invitatia lui Narendra Sen, tatal acesteia.Allan va contempla cu admiratie sariurile traditionale pe care le poarta Maitreyi, in functie de anumite momente ale zilei.Aproape fara sa-si dea seama, Allan se indragosteste in totalitate, desi neaga aceasta iubire in jurnalul sau: „Eu nu o iubesc [...] ma tulbura, ma fascineaza, dar nu sunt indragostit.Ma amuz numai.”.In acelasi jurnal, Allan va marturisi si atractia sa, din ce in ce mai puternica, pentru aceasta fata, care ii dezvaluie o alta realitate: „Nu are o frumusete regulata, ci dincolo de canoane, excesiva pana la razvratire, fermecatoare pana in sensul magic al cuvantului”.Chiar de la prima intalnire cu Maitreyi se remarca, din partea naratorului personaj, acea contemplare a trupului, de un galben intunecat, atat de tulburator, atat de putin feminin „de parca ar fi fost mai mult al unei zeite”.

     Erosul reprezinta pentru cei doi o forma de initiere in civilizatiile de care apartin.Si Maitreyi este atrasa de mitul culturii occidentale.Romanul iubirii se constituie gradat, prin gesturi pe care Allan va invata treptat sa le inteleaga.Obisnuit cu mentalitatea europeana, Allan nu vede decat suprafata unor realitati.Nu va intelege, de exemplu, decat mai tarziu, de ce Maitreyi s-a considerat logodita cu un tanar care i-a daruit 6 ghirlande intr-un templu.Pentru indieni, actul daruirii este unul sacru.In toate religiile, darul a fost echivalat la inceput cu ofrandele aduse zeilor, care puteau fi in acest mod, induplecati.Asadar, a darui inseamna a te integra intr-un ritual, creand o relatie intre cel care da si cel care primeste.Lui Allan i-a trebuit mult timp pentru a deslusi sufletul bengalez, mult mai aproape de sacralitate decat omul european.

     La fel ca Otilia, MAitreyi este un amestec fascinant intre maturitate si inocenta.Desi este foarte tanara, Maitreyi scrie poezii, tine conferinte pe teme filosofice si este apreciata de Tagore, unul dintre cei mai importanti poeti indieni.La un moment dat, ii va arata lui Allan o suvita de par pe care i-o daruise Tagore, maestrul ei spiritual, de care nu se credea indragostita.Din acel moment, Allan va trai obsesia rivalului ce se naste din gelozie.In „Semiotica pasiunilor”, Greimas si Fontanille considera gelozia consubstantiala iubirii.Spre deosebire de Stefan Gheorghidiu, Allan nu va atinge limita extrema a acestui sentiment, pentru ca el ii va dovedi ca intr-adevar o iubeste.

     O prima etapa a erosului este reprezentata de intalnirile celor doi din biblioteca.Dialogul ajunge sa se transforme intr-un joc, care devine unul al iubirii.Pentru a se putea vedea mai des, cei doi iti propun sa se invete reciproc: Allan ii preda lui Maitreyi limba franceza, iar ea lui, limba bengali.Inca o data, Allan este surprins de reactiile ei.Maitreyi considera limbajul ca o forma concreta de exprimare, nu abstracta, asa cum este obisnuit sa vada europeanul.In momentul in care Maitreyi rosteste: „- Je suis  jeune fille”, ea se recunoaste in acest enunt, ceea ce il surprinde pe Allan.

     O alta etapa a iubirii este simbolizata de scena daruirii unei flori.MAitreyi va rupe din gradina o floare, pe tulpina careia va infasura un fir din parul ei.Allan va arunca floarea, considerand gestul ca un act banal.A doua zi, Maitreyi va dori sa-si vada floarea.Pentru a-i face pe plac, Allan va rupe o alta floare, identica primei, insa Maitreyi va recunoaste ca nu este cea daruita de ea.In acel moment se va arata foarte fericit, fapt ce-l va surprinde pe Allan.Ea se simte eliberata de acesta, pentru ca firul de par pe care il atasase in jurul florii reprezenta o parte din ea.Pentru Maitreyi, totul inseamna o daruire, in primul rand de ordin spiritual.Cele mai marunte gesturi sunt incarcate de o semnificatie aparte, iar Allan va constientiza misterul acestui suflet complicat.

     Reprosul pe care i-l face Maitreyi, cand ii spune: „-Nu stii sa te joci!”, inseamna tocmai aceasta diferenta de optica.Allan va intui pe parcurs toate aceste mici ritualuri, care incep sa-l cucereasca.Jocul cuvintelor, dar si al miscarilor implica respectarea unor reguli cu care omul bengalez este obisnuit de la nastere.In „Homo ludens”, Johan Huizinga diferentiaza intre joc si joaca.Jocul este perceput ca o activitate serioasa, cu reguli stricte si precise, pe care trebuie sa le respecte toti participantii.In opozitie se situeaza joaca, o actiune neserioasa, de dragul divertismentului.Chiar daca la inceput Allan va practica joaca, crezand ca in acest fel va pune stapanire pe sufletul lui Maitreyi, se va lasa antrenata pe parcurs in spiritul jocului.Va invata treptat sa pretuiasca acele gesturi care i se parusera lipsite importanta.

     In comunitatea bengali, exista si ritualul atingerii trupului, ca daruire spirituala.Numai anumite parti ale picioarelor se ating, creandu-se o comuniune sufleteasca, eliberata de orice fel de vulgaritate.Allan priveste prin ochii europeanului aceste atingeri, care inseamna pentru el pura senzualitate.Abia apoi va intelege ca trupul este un text sacru si aceste apropieri nu au nicio legatura cu senzualitatea.

     Va fi frapat si de marturisirea lui Maitreyi, ca a fost indragostita de un copac, numit de ea „copacul cu 7 frunze”.In „Dictionarul de simboluri”, Alain Gherbrant si Jean Chevalier observa ca 7 este o cifra cosmica, simbolizand armonia universului, ca suma intre 4, principiul feminin si 3, principiul masculin.7 sintetizeaza perfectiunea universala.Pentru Maitreyi, copacul cu 7 frunze reprezinta un topos al centrului.In „Sacriul si profanul”, Mircea Eliade sesizeaza ca pentru omul arhaic, copacul era identificat arborelui cosmic, deci avea si functia de „axis mundi”, unind pamantul si cerul.

     Asemenea omului primitiv, bengalezii se afla in stransa legatura cu natura, pe care o considera ca facand parte din misterul cosmic.Natura, cu toate elementele ei, reprezinta o maretie a creatorului, deci o dovada a existentei sale.Asa se explica iubirea lui Maitreyi pentru un copac, o iubire de ordin spiritual, prin care ea intra in comunitate cu universul.Si sora ei mai mica, Chabu, iubeste un arbust.Allan nu va pricepe tipul acesta de iubire, care i se pare absurd.Aceasta este inca o dovada a superficialitatii omului occidental, care, apropiindu-se de civilizatie, s-a indepartat de sacralitate.

     Ca si suvita de par daruita de Tagore si iubirea lui Maitreyi pentru cupacul cu 7 frunze il determina pe Allan sa fie gelos.In ambele cazuri nu se poate discuta despre un rival in adevaratul sens al cuvantului.Allan doreste sa fie iubit exclusiv, neintelegand ca dragostea lui Maitreyi pentru alte obiecte nu atenueaza sentimentele pentru el, ci le potentiaza.Allan afirma acest egoism al posesiunii in totalitate:„O simteam in stare sa iubeasca totul cu aceeasi pasiune, in timp ce eu voiam sa ma iubeasca doar pe mine”.

     Ultima etapa a daruirii lui Maitreyi este reprezentata de juramantul acesteia in fata lacurilor.In acel moment, Maitreyi i se daruieste total lui Allan, jurand pe toate elementele naturii ca va fi intotdeauna numai a lui.Inca o data se observa fascinatia omului bengalez, strans legat de sacru, fata de natura.Pentru Maitreyi, acest juramant, prin intermediul cuvintelor, inseamna un juramant total, mult mai presus decat orice cununie religioasa.Ea o invoca pe zeita mama, cea care a creat Pamantul; este o intoarcere spre pamantul matern, ca simbol al genezei. Iubirea secreta dintre ea si Allan va fi deconspirata de Chabu, care, fara sa vrea, ii da de gol pe cei doi indragostiti.Din acest moment, Allan va fi alungat de Narendra Sen si dupa o perioada de suferinta se va retrage in Hymalaia pentru a-si gasi linistea.Intr-adevar, alaturi de Maitreyi traise erosul plenar, atat in latura spirituala cat si cea senzuala.Initierea erotica dintre cei doi a urmat un adevarat percurs al iubirii.Se remarca dupa Greimas si Fontanille trei etape: intalnirea, seductia reciproca si marturisirea iubirii.Acestora le corespund alte trei etape: confruntarea, dominatia si aproprierea (insusirea unei fiinte, unui suflet in cazul acesta).

     In Himalaya, Allan intalneste un personaj bizar pe nume Jenia Isaac, care venise tocmai din Africa de Sud, pentru a gasi absolutul.Eugen Simion este de parere ca Jenia Isaac este un personaj feminin rigid, care se echilibreaza prin intermediul lui Allan.Ea i se va darui acestuia, dorind sa traiasca ceea ce simtise Maitreyi.In momentul imbratisarilor, Allan se gandeste doar la maitreyi, la fel cum Stefan Gheorghidiu  dorise s-o aiba alaturi de el pe Ela, atunci cand a adus in patul conjugal o femeie de pe strada.Ambele personaje doresc sa se desparta la modul interior de iubirile lor, fara sa reuseasca acest lucru in totalitate.

     Allan se va intoarce in Singapore unde se va intalni cu nepotul doamnei Sen.Acesta va deveni narator intradiegetic, povestind incercarile repetate ale lui MAitreyi de a fi alungata din casta.Cel mai mare sacrificiu a fost atunci cand s-a daruit unui vanzator de fructe, cu care a ramas si insarcinata.Totusi, nici macar acest ultim gest nu l-a indemnat pe Narendra Sen sa-i redea libertatea.Allan a ramas inmarmurit, constientizand inca o data iubirea absoluta pe care i-o purta Maitreyi.Finalul romanului este unul deschis: „As vrea sa privesc ochii Maitreyei”.Sunt acei ochi care nu pot minti.Romanul se incheie aici, dar lectorul poate intui o continuare a iubirii dintre cei doi.La antipod sa situeaza finalul romanului „Enigma Otiliei” de George Calinescu, care este inchis in mod definitiv, transpus in italice, cat si in cel al istoriei povestite.

     Tema fundamentala din proza lui Eliade este initierea.Atat in romane cat si in nuvele, personajele se initiaza prin confruntarea lor cu o lume pe care la inceput nu o inteleg.Treptat, ajung la o revelatie.Daca Allan se familiarizeaza cu mentalitatea bengaleza si implicit ajunge sa cunoasca erosul absolut, Gavrilescu din „La tiganci” se va initia in moarte.Fascinatia Indiei se va repercuta asupra majoritatii textelor lui Eliade, creandu-le o aurora mitica.

Enigma Otiliei

Enigma Otiliei

            de George Calinescu

            Romanele lui George Calinescu dovedesc talentul epic al autorului.Ca si in cazul lui Lucian Blaga sau a lui Mircea Eliade, opera epica a lui Calinescu se poate impune si singura dincolo de celelalte preocupari ale autorului:critic si istoric literar, estetician. Fara indoiala exista si interferente intre romanele sale si opera critica dar cu siguranta, Calinescu ar fi ramas in istoria literaturii romane chiar daca ar fi fost doar prozator.

            In toate romanele sale: „Cartea nuntii”, „Enigma Otiliei”, „Bietul Ioanide”, „Scrinul negru” George Calinescu impune o structura baroca. Barocul asa cum constata Nicoale Manolescu se caracterizeaza in proza lui Calinescu prin grotesc. In romanele sale intalnim o concentrare de motive vizibile inital la scritorii anteriori.Astfel, tipologia avarului in care se incadreaza mos Costache Giurgiuveanu din „Enigma Oitliei” apare mai intai in nuvela „Hagi Tudose” a lui Barbu Stefanescu Delavrancea. Tipologia parvenitului de care apartine Stanica Ratiu, personaj al aceluias roman este vizibila initial la Nicolae Filimon in „Ciocoii vechi si noi” prin Dinu Paturica. Motivul „clanului” o trasatura comuna a tuturor romanelui calinesciene este intrebuiantat si de I.L.Caragiale in comediile sale dar si de Hortensia Papadat-Bengescu in „Ciclul Halipilor”.

            Optiunea autorului „Enigmei Otiliei ” este pentru metoda balzaciana.Balzac isi explica tehnica narativa prin faptul ca personakele pot fi caracterizate in functie de mediul in care traiesc, vestimentatie, mimica, gestica, reactii. Este surprinzatoare frapanta asemanare intre modul in care incep romanul „Eugenie Grandete” de Balzac si „Enigma Otiliei” de George Calinescu. Totusi, Nicoale Manolescu in capitolul „ochiul estetului” din „Arca lui Noe” considera ca in cazul romanelor lui G.Calinescu trebuie sa vorbim despre „bazacianism fara Balzac”. In mod clar Calinescu este un prozator originial; el foloseste metoda balzaciana doar ca pretext pentru estetizarea realitatii narate. Chiar inceputul romanului Emigma Otiliei indreptateste aceasta afirmatie. In drumul pe strada Antim catre casa unchiului sau Costache Giurgiuveanu, Felix Sima admira casele Bucurestiului. De fapt perspectiva nu apartine personajului cum ar parea la prima vedere ci autorului care sa stie ca era pasionat de arhitectura.Felix nu putea avea atatea notiuni la varsta de doar 18 ani, mai ales ca se pregatea pentru Medicina.

            Nu intamplator protagonistul romanului „Bietul Ioanide” al carui nume apare si in titlu este arhitect.Ioanide devine astfel un alter ego al autorului. Ioanide este pasionat in primul rand de arhitectura greaca intrand in contrast cu Pomponescu, un arhitect mediocru care considera ca betonul, cel mai adecvat material de constructie.

            In „Noi probleme ale romanului” Jean Ricardou observa ca analiza unui text trebuie sa inceapa chiar de la titlu.Initial, titlul romanului fusese „Parintii Otiliei”. Otilia era orfana iar autorul ii viza ca posibili parinti pe mos Costache Giurgiuveanu si Pascalopol.Acesta din urma se dovesdeste a fi un personaj complex fiind fata de Otilia ocrotitor ca un pater dar in acelasi timp o iubeste ca un barbat, in final casatorindu-se cu ea.La sugestia editorului sau Al. Rosetti , G.Calinescu va schimba titlul romanului in  „Enigma Otiliei”. Conform cladificarii lui Gerard Genette din „Seuils” titlul Enigma Otiliei este in egala masura tematic/obiectal si subiectal. Primul termen „enigma” corespunde temei textuale. Prin Otilia se creeaza ideea enigmaticului feminin. Se poate spune ca Felix si Pascalopol, cei doi rivali dau din interior titlul romanului;pentru amandoi Otilia este o enigma.Tema enigmaticului feminin era predilecta in epoca. De altfel aceasta realitate apare in literatura romana incepand cu romanstismul. Inca din pasoptism apar romane ca „Tainele inimei” de Mihail Kogalniceanu si „Manoil si Elena” de Dimitrie Bolintineanu.

            „Enigma Otiliei” este in egala masura roman obiectiv, doric in clasificarea lui Manolescu din „Arca lui Noe” si de creatie in terminologia lui Garabet Ibraileanu din studiul „Creatie si analiza”. Perspectiva obiectiva apartine unui narator omniscient si extradiegetic care nu se confunda cu nici unul dintre personajele sale.Inceputul romanului reflecta caracteristicile textului doric.In primul rand naratorul indica anul 1909 din care debuteaza actiunea. El nu ofera insa de la incepul numele tanarului de aproape 18 ani care mergea pe strada Antim.Numele personajului este expus mai tarziu la fel ca si statutul sau social de orfan si implicit motivul cautarii casei lui mos Costache Giurgiuveanu.

            Circularitatea romaneasca este o alta trasatura a doricului vizibila in acest text prin motivul „drumului”. In viziunea lui Calinescu la fel ca si la Rebreanu drumul este o metafora a vietii.La sfarsitul romanului Felix reface drumul pe strada Antim parandu-i-se ca aude cuvintele cu care a fost intampinat de Costache Giurgiuveanu „Aici nu sta nimeni”. Asadar, drumul deschide dar si inchide atat discursul epic cat si istoria narata. Cuvantul „nimeni” transpus in italice la finalul romanului sugereaza o inchidere definitiva a textului. In mod clar nicio poveste de iubire nu mai poate avea loc intre Felixx si Otilia sau Otilia si Pascalopol.

            Felix va fi intampinat la inceputul romanului de unchiul sau. Acesta se preface ca nu-l recunoaste si refuza sa-l invite in casa.Refuzul se explica psihologic: avarul, asa cum demonstreaza Greimas si Fontanille in „Semiotica pasiunilor” , traieste teama de exterior. Avarul se caracterizeaza in primul rand prin frica fata de ceilalti din jurul sau. Mos Costache Giurgiuveanu are in permanenta obsesia ca este pandit de sora sa, Aglae si de ceilalti din clanul Tulea care vor sa-i fure banii. Asa se explica si reactia pe care o are fata de Felix : „-Nu-Nu-Nu stiu....Nu sta nimeni aici, nu cunosc!” Balbaiala si disimularea sunt caractereologice pentru avar.Practic cea care deschide actiunea este Otilia, care-l recunoaste pe Felix din fotografiile trimise de acesta intr-un timp anterior: „-Dar papa, e Felix!”

            O alta caracteristica a romanelor lui Calinescu este prezentarea personajelor importante inca de la inceput prin aducerea lor intr-un spatiul interior.Cand Felix soseste la unchiul sau observa si alte personaje care se aflau in casa lui mos Costache.Otilia este cea care face prezentarile, insa ordinea in care sunt prezentate celelalte personaje nu este deloc intamplatoare. Primul personaj cu care face cunostiinta Felix este Pascalopol.Se anticipeaza inca de pe acum rivalitatea intre cei doi.Pascalopol isi manifesta de la inceput raportul de superioritate pentru ca retine mult timp mana lui Felix intr-a sa, privindu-l ironic. Celelalte personaje aflate la Costache Giurgiuveanu se incadreaza grotescului. Aglae joaca table si carti cu barbatii in timp ce Simion, sotul ei, poarta broboada si brodeaza. In mod evident conducatoarea clanului Tulea este Aglae. Uimita de studentul la Medicina Weissmann „baba absoluta fara cusura-n rau”.Alaturi de Aglae se afla si Aurica care participa la intalnirile din casa lui Costache Giurgiuveanu pentru a-i atrage atentia lui Pascalopol. In realitate, Pascalopol il viziteaza pe mos Costache numai pentru a o vedea pe Otilia, pe care o iubeste. Totusi Aglae nu renunta la speranta de a o marita pe Aurica, fata batrana prin excelenta cu Pascalopol;pentru ele acesta reprezinta o „partida”.

                        Otilia este un personaj complex fiind un amestec intre candorile adolescentei si maturitate.Ea se situeaza mereu intre cei doi barbati care o iubesc:Felix si Pascalopol.Ambele personaje masculine sunt reflectari ale autorului insa la varste diferite.Doua tipuri de iubire sunt creeate in roman – cea adolescentina intre Felix si Otilia si cea matura Pascalopol si Otilia. Amandoi se raporteaza la Otilia ca enigma, de altfel autorul marturiseste intr-o scrisoare adresata editorului sau Al. Rosetti ca pentru un tanar de 18 ani asa cum era Felic, Otilia nu putea sa fie decat o enigma. Paradoxal si Pascalopol se raporteaza la ea din aceeasi perspectiva. La sfarsitul romanului, Pascalopol ii va spune lui Felix ca pentru el, Otilia a fost o fata ciudata deci o enigma. Este evidenta intentia autorului de a dezvolta ideea enigmaticului feminin.

            Si pentru alte personaje Otilia este de neinteles.Titi de exemplu , fiul Agaei si al lui Simion crede la un moment dat observand exuberanta Otiliei fata de Felix si Pascalopol ca aceasta: „Se preteaza”. Acest lucru o deranjeaza foarte mult pe Otilia care i se plange lui mos Costache. Avarul tinde astfel sa se salveze prin dragostea pe care o poarta Otiliei dar in acelasi timp nu o poate suporta nici pe sora lui, Aglae.

            Tot clanul Tulea este dominat de realitatea degradarii.Simion ajunge sa se considere la un moment dat Iisu Hristos coborat pe pamant pentru mantuirea omenirii. Va semna sub numele de Iisus scrisoarea pe care membrii clanului Tulea o trimit la Paris, Otiliei care plecase intr-o calatorie cu Pascalopol.Simion incepe sa manance mult simtind cum creste in el o forta colosala aproape herculeana.Ii este frica uneori sa calce mai apasat pe podele de frica sa nu le rupa.Se uita frecvent in oglinda si-si pipaie muschii.In realitate este foarte slab, arata aproape ca o umbra iar nebunie lui este determinata si de rautatea Aglaei.

            Degradarea biologica se transmite de la tata la fiu.Titi este un retardat care nu reuseste sa termine nici liceul dar pe care Aglae il considera foarte talentat la desen.El copiaza ilustrate neintelegand foarte bine realitatea iar cand se plictiseste se duce si se leagana. Este total subordonat mamei. Singura sa escapada fiind casatoria cu Ana ceea ce inseamna ca degradarea biologica nu elimina instinctul sexual.Totusi in momentul in care cineva il supara, el ameninta prin eternul : „va spun la mama!”

            Personajele care apartin clanului Tulea : Simion, Aurica, Eolimpia si Titi sunt conduse de Aglae. Mos Costache Giurgiuveanu , fratele ei, incearca sa fie un intermediar intre familia Tulea si Otilia pe care o luase in grija sa. Otilia este insa mult prea diferita in metalitate si in comportament , conceptii pentru a fi acceptata de Aglae.aceasta o priveste ca pe o eterna rivala a Auricai.In momentul in care Pascalopol o invita pe Otilia la mosia sa, Aurica exclama indignata ca o fata n-ar trebuie sa mearga singura cu un barbat.De fapt, Aurica o invidiaza pe Otilia, visand la randul ei la o asemenea invitatie. Otilia il invita pe Felix sa o insoteasca.

            Scena de la mosie releva sentimentele de gelozie de ca re este surprins Felix atunci cand observa exuberantaOtiliei in rasport cu Pascalopol.

            Cele doua timpuri de iubire create in roman corespund dualitatii Otiliei: pe de o parte este copilaroasa si plina de viata, iar pe de alta parte da dovada de maturitate.Cu Felix este nevoita sa se comporte cu multa grija traind la un moment dat niste sentimente aproape materne, in timp ce cu Pascalopol se poate comporta asa cum ii dicteaza firea.Pascalopol este capabil sa ii inteleaga si sa ii anticipeze toate dorintele. In timp ce Felix este mult mai nelinistit si nerabdator avand nevoie in continuu de o confirmare a iubirii sale.Ambele personaje masculine o vad insa pe Otilia ca pe o enigma.Simgurul personaj caruia i se pare ca a intuit-o bine pe Otilia este Stanica Ratiu, sotul Olimpiei. Intr-una din scenele romanului, Stanica i se adreseaza direct Otiliei propunandu-i o eventuala casatorie: „Noi doi ne asemanam.Hai sa ne luam!”.Opinia lui Stanica Ratiu este ca Otilia accepta prezenta lui Pascalopol datorita faptului ca acesta are avere.Ipoteza aceasta nu poate fi insa sustinuta pentru ca Otilia are partea ei de avere de la raposatii ei parinti. De multe ori Costache Giurgiuveanu are grija sa precizeze ca o va invidia pe Otilia astfel incat tot ceea ce acumulase el pana atunci sa treaca in zestrea fetei. Aceasta intentie a lui mos Costache prilejuieste conflicte uneori intre el si Aglae, care considera ca este singura indreptatita sa devina mostenitoare. De remarcat este faptul ca Otilia nu insista ca mos Costache sa o adopte, ceea ce inseamna ca nu punea mare pret pe bunurile materiale.Iubirea ei fata de Pascalopol este sincera apreciind galantirea acestuia si comportamentul bland pe care-l are in raport cu ea.

            In acelasi timp , Otilia il iubeste si pe Felix de care simte nevoia sa aiba grija.O impresioneaza pasiunea pe care acesta o are pentu ea si dorinta lui de a-si sacrifica toate visele pentru a o putea intretine pe ea.

            Stanica Ratiu personaj al parvenirii, va avea aceeasi impresie asupra Otiliei. Las sfarsitul romanului cand se intalneste cu Felix ii spune acestuia ca Otilia a divortat de Pascalopol dupa ce „l-a tocat” si ca s-a casatorit cu un conte, ducandu-se cel mai probabil in Spania. Concluzia lui Stanica Ratiu este ca Otilia „s-a ajuns”.Chiar daca vine din partea lui Stanica Ratiu, aceasta opinie poate fi pusa in legatura cu enigmaticul Otiliei.

            Intentia autorului a fost de a situa in centru iubirea dintre Otilia si Felix si Otilia si Pascalopol.La o analiza mai atenta, romanul impune in centru clanul Tulea. Dela I.L. Caragiale pana la George Calinescu se observa ca exista o nevoie de conservare a clanului; clanul doreste sa-si pastreze identitatea,aparand teama de exterior.curvintele prin care este intampinat Felis de mos Costache sugereaza si aceasta realitate.Avarul  spe deosebire de parvenit tinde sa se inchida in sine. In „Semiotica pasiunilor” Greimas si Fontanille observa ca avarul este un personaj interiorizat, in timp ce parvenitul este dinamic si dornic de a se afirma social.

            In romanele lui Calinescu intre Costache Giurgiuveanu si Stanica Ratiu exista o permanenta stare de panda. Giurgiuveanu stie ca Stanica Ratiu vrea sa-l deposedeze de bani, la fel ca Aglae.De aici se ajunge la crearea unor adevarate scene grotesti pentru ca mos Costache va tine punga cu bani langa el si atunci cand sta pe oala de noapte. Grotescul confruntarii celor doi anticipeaza panda lui Gonzalv Ionescu din „Bietul Ioanide” . Gonzalv Ionescu doarea sa devina profesor universitar si de aceea avea oa genda in care-si nota cu meticulozitate numele tuturor titularilor, bolile de care sufereau, varsta acestora, asteptand ca unul dintre ei sa moara pentru a-i lua locul. Ironic este faptul ca profesorul Contescu intuieste dorinta lui Gonzalv Ionescu si se hotaraste sa nu mai moara;se ridica din pat, ii revine pofta de mancare, face exercitii fizice si se intremeaza.Tomanul se incheie prin moartea lui Gonzalv Ionescu.

            In „Enigma Otiliei” Costache Giurgiuveanu va muri tot din cauza patimii sale.El isi ascunde banii tot sub saltea dar acestia ii vor fi luati fara voia lui de Stanica Ratiu. Grotescul atinge limita maxima prin sosirea clanului Tulea in frunte cu Aglae.Toti incep sa scotoceasca dupa bani peste tot, chiar si in soba, dar Stanica avusese timp sa plece. E va intoarc mai tarziu prefacandu-se ca nu stie nimic de bani. Parvenitul este cel care are o mare capacitate de disimulare.Asemenea personajelor lui Caragiale Stanica Ratiu parea a avea raspunsurile la toate intrebarile. Familia pare sfanta pentru el, insa nu va ezita sa divorteze de Oilimpia invocand motivul ca aceasta nu-i poate face „fii pentru patrie”. Adevarata cauza este noua situatie materiala pe care o are Stanica. El poseda acum toti banii batranului si se va insura cu Georgeta pe care in trecut o detestase pentru ca fusese amanta unui general batran. Afland ca aceasta primise din partea generalului o suma considerabila de bani, Stanica Ratiu gandeste ca-si poate spori averea. Ca parvenit isi schimba mereu punctul de vedere fiind foarte adoptabil.

            Dupa moartea lui Giurgiuveanu, Otilia se simte singura si pasrasita. Se va duce intr-o seara in camera lui Felix pretextand ca vrea sa cada cum arata odaia unui baiat. De fapt, Otilia vrea sa i se daruiasca lui Felix, insa acesta pentru a-i demonstra sentimentele puternice pe care le are pentru ea refuza erotismul.In discutia lor, Otilia il sa ca model pe Pascalopol , personaj cu care Felix se afla mereu in competitie.ea ii spune lui Felix ca un barbat trebuie sa munceasca , sa faca o cariera pentru ca numai asa se poate afirma in societate.nu accepta ca Felix sa renunte la studii numai pentru a-i crea ei un confort material.Ea intuieste ca Felix este mult prea ambitios pentru a se putea multumi numai cu iubirea ei.De aceea a doua zi dimineata Felix afla cu surprindere ca Otilia plecase cu Pascalopol.Peste doua saptamani va primi un bilet din partea ei in care i se spunea ca s-a hotarat sa-l paraseasca pentru ca nu vrea sa fie o piedica in viitorul ei.

            Romanul propriu-zis se incheie aici dar cuprinde si un epilog. Intr-o povestire-sumar (Gerard Genette- „Figures III”) naratorul evoca devenirea lui Felix ca profesor universitar si celebru colaborator la tratate de medicina dar si faptul ca „se casatori intr-un chip , care se cheama stralucit si intra prin sotie intr-un cerc de persoane influente”. Lectorul se poate intreba pe buna dreptate unde este Felix cel de alta data care traia numai pentru iubirea fata de Otilia. Sa fi urmat el intr-atat de mult sfaturile Otiliei incat sa renunte la orice iubire?Semnificativ este si amanuntul ca naratorul desi omniscient nu aminteste numele sotiei lui Felix ci doar ca prin ea se realizeaza ascensiunea sociala a acestuia. Nu pare de asemenea intamplatoare amintirea despre Stanica Ratiu care se insurase cu Georgeta?Totusi apropierea dintre Felis si Stanica, parvenit prin excelenta poate fi doar tangentiala pentru ca Felis reuseste prin propriile merite, este un tanar studios si ambitios.

            Tot in epilog, Felix se itnalneste in tren cu Pascalopol care i se pare foarte imbatranit.Pascalopol spune ca nu mai ste cu Otilia, careia i-a redat libertatea. Ii va spune de asemenea ca Otilia sufera.Concluzia lui Pascalopol este ca Otilia „ A fost o fata delicioasa dar ciudata. Pentru mine e o enigma.” Plecarea Otiliei de langa Pascalopol ofera inca o data ideea enigmaticului feminim.Anterior intr-o discutie cu Felix, Otilia ii marturisise ca succesul femeilor in viata „este o chestiune de viteza” pentru ca „noi fetele traim 5-6 ani”. Oare Otilia l-a parasit pe Pascalopol fiind dominata de aceasta obsesie a imbatranirii?

            Pascalopol ii arata lui Felix si o fotografie a Otiliei din prezentul narativ. Uimit Felix nu o recunoaste pe Otilia, fata plina de viata din trecut ci vede „o doamna foarte picanta, gen actrita intretinuta” alaturi de un barbat exotic cu floare la butoniera”. Felix compara aceasta fotografie cu aceea pe care i-o dormise Otilia in trecut; sunt comparate de fapt doua timpuri : prezentul si timpul adloescentei cand o iubise pe Otilia. Astfel se explica si finalul romanului cand felix reface drumul pe strada Antim. El isi aduce aminte de vechea lui pasiune insa in acelasi timp i se pare ca aude cuvintele pe care le rosteste Costache Giurgiuveanu: „Aici nu sta nimeni” Acesta este ultimul enunt iar cuvantul „nimeni” transpus in italice accentueaza ideea unui final definitiv. Est clar ca numai este posibila nici o poveste de iubire.George Calinescu creeaza un roman al unei inchideri totale.

Morometii de Marin Preda

Morometii

de Marin Preda

     Marin Preda este un scriitor al perioadei postbelice, facand legatura intre proza anterioara si cea foarte moderna.In centrul romanelor sale se afla eterna confruntare intre om si timpul istoriei agresive.Aceasta problematica este amplu dezvoltata in "Morometii", "Cel mai iubit dintre pamanteni", "Marele singuratic", "Delirul" si chiar si in romanul autobiografic "Viata ca o prada".Personajele par predestinate acestei confruntari tragice, cu un timp ilogic, absurd, pe care nu-l pot intelege.Chiar titlurile romanelor amintite sugereaza aceasta tema a confruntarii.Titulul "Cel mai iubit dintre pamanteni" este ironic.Intrucat Victor Petrini isi aminteste ca narator intradiegetic, intreaga sa existenta, care este tragica.Cele patru iubiri ale actantului (Nineta, Caprioara, Matilda si Suzi) conduc spre esec.Ca si Sisif, Victor Petrini urca si coboara neincetat treptele iubirii.El isi va asuma intreaga existenta, adica, atat victoriile cat si esecurile.

     In conformitate cu terminologia lui Gerard Genette din "Seuils" (praguri), titlul romanului "Morometii" este unul subiectal.El se refera in primul rand la familia lui Ilie Moromete, protagonistul textului.Pornind de aici, romanul se axeaza si asupra evolutiei acestui protagonist, dar si a satului Silistea-Gumesti, de care apartine personajul.Implicit, titlul se refera atunci si la intreaga comunitate taraneasca.

     Din punct de vedere structural, romanul cuprinde doua volume, primul fiind publicat in 1955, iar al doilea in 1967.Referinta este rurala, in acest fel, Preda inscriindu-se intr-o adevarata traditie a romanului romanesc.Daca in "Viata la tara" de Duilu Zamfirescu si in "Ion" de Liviu Rebreanu, istoria nu are conotatia unei schimbari totale, in "Morometii", incepand cu al doilea volum, se remarca incipienta comunismului.Acest sistem politic determina o metamorfoza totala a satului romanesc.De aici provine si diferenta intre cele doua volume.In primul volum, realitatea se situeaza sub ecuatia timpului rabdator, iar Ilie Moromete reprezinta autoritatea centrala a satului.El este taranul meditativ, care contempla realitatea din punct de vedere estetic.Al doilea volum corespunde "timpului nerabdator", cand satul traditional, considerat etern, este agresat de sistemul comunist.Personaje care altadata erau nesemnificative se afla acum la conducerea satului.Ilie Moromete va trece de la singuratatea ca superioritate, vizibila in primul volum, la cea de ordin tragic.El se va retrage tot mai mult in sine, iar destramarea familiei sale anticipeaza dizarmonia care se instaureaza in sat.Baiatul cel mai mic al lui Ilie, Niculaie Moromete, va deveni exponentul noului timp, pe care il putem numi, in termenii lui Mircea Eliade din "Sacrul si profanul", "timp istoric".Crezand sincer in utopia socialismului, Niculaie isi va parasi familia, inscriindu-se intr-o scoala de partid la Bucuresti.Va reveni apoi in sat ca activist.De aceea, nu intamplator, romanul "Marele singuratic", il are ca protagonist pe Niculaie.

     Avand in vedere clasificarea lui Garabet Ibraileanu din studiul "Creatie si analiza", romanul "Morometii" este de creatie, pentru ca personajele sunt observate din exterior de catre un narator omniscient si extradiegetic. Perpectiva narativa este obiectiva, sugerand realismul romanului.Naratiunea este in cea mai mare parte heterodiegetica (Gerard Genette - "Figures III"), iar tipul narativ este auctorial (Jaap Lientvelt - "Punctul de vedere").Implicit, focalizarea este 0 (Gerard Genette - "Figures III"), similara viziunii din spate (Jean Pouilon - "Timp si roman").

     In "Arca lui Noe", Nicolae Manolescu incadreaza romanul "Morometii" in categoria doricului.Realismul textului este reliefat si de raportul incipit-final.In "Noi probleme ale romanului", Jean Ricardou demonstreaza ca intotdeauna exista o legatura intre inceputul si sfarsitul unui text literar, chiar daca aceste doua componente se afla la mare distanta narativa.In cazul acestui roman trebuie discutata relatia incipit-final, atat la nivelul intregului text, cat si in interiorul acestuia.Astfel, se observa o legatura in care incep si se sfarsesc ambele volume.

     Fraza prin care debuteaza romanul este armonioasa, la nivelul discursului, dar si al evenimentelor evocate: "In campia Dunarii, cu cativa ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, se pare ca timpul era foarte rabdator cu oamenii; viata se scurgea aci fara conflicte mari".Se observa precizarea spatiului si a timpului, o caracteristica a romanului doric.De la inceput, naratorul omniscient anticipeaza tema centrala a primului volum: "timpul era foarte rabdator cu oamenii".Intr-adevar, taranii din Silistea-Gumesti, vor trai initial o existenta lipsita de tragic.De abia la sfarsitul volumului I este amintit pericolul "timpului nerabdator", tema dominanta in volumul al II-lea: "Trei ani mai tarziu izbucnea cel de-al doilea razboi mondial.Timpul nu mai avea rabdare".

     Volumul al II-lea incepe prin motivul "exodului".Naratorul extradiegetic, aminteste intr-o "povestire-sumar" (Gerard Genette - "Figures III") de fuga celor trei baieti mai mari ai lui Ilie Moromete (Paraschiv, Nila si Achim) la Bucuresti: "Dupa fuga baietilor, Moromete, schimbandu-si firea, nu mai vazu nici cum toti [...] se potolira sau il uitara; nu se intampla insa nimic in sat [...].Totusi, oamenii se facura parca mai mici".Se remarca, la nivelul discursului, forma negativa a verbelor care sugereaza o aparenta liniste a satului.Va urma evocarea sosirii in sat a activistilor de partid.Ei vor fi cei care vor rasturna valorile traditionale, cu care intreaga comunitate se obisnuise.

     Sfarsitul volumului, si implicit al romanului, se afla intr-o pozitie totala cu fraza armonioasa ce deschide primul volum.De aceasta data, naratorul omniscient releva fragmente din visul lui Niculaie.Discursul este aproape ilogic, fraza fiind lipsita de semne de punctuatie: "[...] Baragan suna cu goarna baaaaaaa  toata lumea sa se stranga la primarie ca a venit baiatu asta a lu Moromete Ilinca se marita cu Oauabei taceti din gura striga mama parca s-ar darama casa pe ea [...]".Absurdul enuntului citat releva simbolic dizarmonia ce caracterizeaza noua realitate a satului.Discursul ilogic exprima, de fapt, lipsa de sens a timpului comunist.

     In "imposibila intoarcere", autorul il numeste pe Ilie Moromete "ultimul taran roman".Intr-adevar, protagonistul romanului este simbolul satului traditional, intrand in confruntare cu noul timp.In eseul "Omul revoltat", Albert Camus observa ca depasirea limitei, adica a tragicului, se face printr-o continua revolta.Initial, Moromete va incerca sa se impotriveasca noului timp, insa treptat, va constientiza ca trebuie sa se adapteze.Aici se naste o noua problema, intrucat personajul nu se poate adapta unei istorii absurde.Nebunia si moartea lui Moromete simbolizeaza prabusirea unui edificiu, care este satul traditional.Tot in "imposibila intoarcere", Marin Preda observa asemanarea dintre tatal sau si Ilie Moromete.Legatura celor doi se face prin ideea contemplatiei: "mai exista printre noi romanii, o categorie de oameni care sunt contemplativi.Tatal meu era un astfel de om".Autorul observa ca ar fi putut sta pe prispa zile intregi sa priveasca "spectacolul lumii atat cat se vedea de pe prispa lui".Lumea este contemplata si de Moromete si de aici provine si afirmatia autorului ca "eroul preferat Moromete, care a existat in realitate a fost tatal meu".Chiar daca romanul are o stransa legatura cu realitatea, exista, la fel ca in "Amintiri din copilarie" de Ion Creanga, si elemente de fictiune.Scena ce deschide romanul este reprezentata de intoarcerea familiei Moromete de la camp.Se reflecta textual ideea de roman al familiei: "Familia Moromete se intorsese mai devreme de la camp".Se evidentiaza referinta rurala prin imaginea unei comunitati agrare.In text vor exista toate activitatile specifice unei astfel de comunitati: aratul, semanatul, secerisul, pana la drumurile lui Moromete, la munte, cand constientizeaza ca produsele sale pot deveni o marfa.El va fi initiat in arta negotului, de catre vecinul sau Tudor Balosu.

     "Timpul rabdator" este simbolizat prin autoritatea pe care o are Moromete, atat in interiorul satului, dar si in mijlocul familiei sale.Ca si in romanele lui Mihail Sadoveanu, familia este de ordin patriarhal.Stapanul absolut este Ilie Moromete, care comenteaza ironic activitatea celorlalti membrii ai familiei.Cand Moromete observa cum cainele Dutulache intra in tinda si iese cu bucata de branza ce trebuia sa fie mancata de familie la cina, traieste scena la modul estetic.In timp ce Catrina strga dupa caine: "- Lasa jos ! Lasa jos!", Moromete ii replica linistit: "- Dai apa".In scena, intra si Paraschiv, pe care, cel mai adesea, Moromete il ironizeaza: "- Tu, Paraschiv, ce stai acilea si belesti fasolele la mine?".

     Atunci cand Moromete observa ca sotia sa, Catrina, este profund indurerata de plecarea preotului din sat, de care probabil era indragostita, se disimileaza, mimand seriozitatea, pentru a parea si mai credibil.Moromete ii spune Catrinei sa se duca dupa preot in satul in care acela plecase si sa-i marturiseasca deschis: "- Parinte,

uite-ma si pe mine !".La fel ca Stefan a Petrei din "Amintiri din copilarie", Moromete isi ironizeaza nevasta pentru spiritul ei bisericos.

     Scena cinei este reprezentativa pentru titlul romanului.Foarte importante sunt locurile pe care le ocupa membrii familiei.Moromete se aseaza mereu pe pragul celei de-a doua odai "de pe care el stapanea cu privirea pe fiecare".In mod clar, Moromete este conducatorul familiei.Catrina este cea care face toate pregatirile necesare alaturi de Tita si Ilinca, fetele pe care le are impreuna cu Moromete.Catrina mai fusese casatorita, insa fostul ei barbat murise.Impreuna cu acesta, ea avusese o fata, definita in text sub pseudonimul "ailalta din vale".In prezent fata este crescuta de fostul socru al Catrinei.Cu Moromete, Catrina a facut trei copii: Tita, Ilinca si Niculaie.La masa, Catrina se aseaza alaturi de acestia, in timp ce Paraschiv, Nila si Achim, baietii din prima casatorie a lui Moromete stau separat "spre partea din afara a tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara".Deja, naratorul omniscient da indicii asupra atmosferei din familia Moromete.Asa cum se va vedea ulterior, Paraschiv afla ca Achim intra deseori in conflicte cu mama lor vitrega si cu copiii acesteia.Chiar locul pe care il ocupa la masa denota dorinta acestora de a se desparti de restul familiei.Mai tarziu, vor pleca la Bucuresti, luand caii si oile lui Moromete.Raporturile tensionate dintre ei si copiii Catrinei sunt de multe ori armonizate de insusi Moromete.El este cel care instituie ordinea, dominandu-i pe toti.

     Niculaie este cel mai mic dintre copii si tocmai din acest motiv, tinta ironiilor tuturor.Totusi, el este singurul care iubeste invatatura, fiind un alter ego al autorului.Niculaie este creat in asa fel incat inverseaza scara valorilor traditionale.Conform mentalitatii taranesti, cel mai mic din familie este si cel mai slab la minte, insa Niculaie se dovedeste a fi cel mai inteligent dintre toti.Prostul familiei va fi cel mai mare dintre frati, adica Paraschiv, care este deseori ironizat de catre Moromete.Lui ii sunt atribuite pseudonime precum "coltatule", "dosaditule", "zaltatule", "prostule".

     Superioritatea lui Moromete este vizibila si in randul celorlalti tarani.In Silistea-Gumesti, oamenii isi petrec duminicile in mod diferit: femeile merg la biserica, iar barbatii se intalnesc in poiana fierariei lui Iocan, unde comenteaza articolele din ziare.Pentru acesti tarani este foarte importanta informatia din mass-media, pe care o comenteaza in conformitate cu mentalitatea lor.De aceea, intalnirile din poiana fierariei sunt marcate de un comic de situatie, dar si de limbaj.Discutiile nu pot incepe insa fara Moromete, protagonistul adevarat al acestor scene.Naratorul extradiegetic observa ca Moromete era abonat la "Miscarea", Iocan la "Curentul", iar Cocosila primea "Dimineata".Acesta din urma este prietenul lui Moromete, traind insa un raport al frustrarii, intrucat doreste sa conduca toate discutiile.Moromete il domina insa prin observatia: "esti prost !".La randul sau, Cocosila va rosti aceleasi cuvinte fata de alti tarani, dar acestia nu il baga in seama.Moromete isi manifesta superioritatea fata de Cocosila in momentul in care isi face o tigara din pachetul acestuia, desi avea si el pachetul lui.Toti taranii asteapta ca Moromete sa le citeasca articolele din ziar.In aceasta scena, Moromete devine el insusi actor, pentru ca, in timp ce citeste, glasul sau devine "schimbat si necunoscut, parca ar fi tinut el insusi un discurs".Toti il invidiaza si pentru faptul ca este singurul care poate descoperi in text lucruri pe care altii nu le vad.Primul articol comentat se refera la prelegerea pe care a tinut-o regele Carol al II-lea, supranumit "Primul agricultor al tarii".Dumitru lui Nae, unul dintre tarani, deschide comentariile, intrebandu-se, naiv, daca "Primul agricultor" o fi mergand si el la plug.Desi intrebarea este comica, ea nu este perceputa in aceasta modalitate de tarani.Iocan este de parere ca atunci cand se desprimavareaza, regele Carol iese cu plugul din curtea palatului si se duce la arat, la fel ca taranii de rand.Cocosila este absolut convins ca regele trebuie sa aiba "cam vrun lot si jumatate" de pamant.In viziunea lui Cocosila, un lot si jumatate inseamna foarte mult.Taranii se raporteaza mereu la propria lor situatie materiala si nu-si pot imagina ca regele are un alt statut.Altcineva considera ca regele trebuie sa aiba mai mult pamant, pentru ca "trebuie sa-l tina si pala micu, pe Mihai", caruia "trebuie sa-i dea sa manance".Cocosila replica furtunos ca "ala micu are lotul lui de la ma-sa".Moromete inchide comentariile prin eternul "- In final !".El foloseste frecvente neologisme, pe care ceilalti nu le inteleg, dominadu-i astfel si lingvistic.

     Dupa ce comenteaza stirile interne, satenii le discuta pe cele externe.Referindu-se la luptele din Spania, taranii care participasera si ei la primul razboi mondial raman uimiti pentru ca nu auzisera de avioane.Unul dintre ei, se mira ca se poate trage cu mitraliera din avion.Pentru ei, pamantulreprezinta singura certitudine.O alta problema pe care o dezbat taranii este motivul pentru care nemtii vor sa cucereasca Spania.Cocosila concluzioneaza ca "neamtul vrea s-o ia pe coaja:.Dumitru lui Nae observa ca "neamtului nu-i vine neam sa stea", pentru ca a uitat ce-a patit la Marasesti, unde invingatori au fost romanii.Cocosila ii compara pe nemti cu un taran din sat, Gheorghe al lui Udubeasca.Desi acesta era batut de Voicu Cainaru, nu se invata minte si revenea a doua zi, cand era batut din nou.Comicul rezulta tocmai din aceasta apropiere dintre un popor prin excelenta cuceritor si un taran amarat din sat.Inca o data, Moromete concluzioneaza prin "E si asta un punct de vedere".

     Scena devine important si pentru faptul ca Dim Vasilescu face din lut chipul lui Moromete, dovada ca acesta este protagonistul scenei.Figura din lut este emblematica.Iocan va pune chipul din lut al lui Moromete pe polita fierariei, unde va ramane chiar si atunci cand aceste intalniri vor inceta.Descrierea figurii din lut este narativa, pentru ca anticipeaza singuratatea lui Moromete din volumul al doilea: "era asa cum il cunosteau ei, dar parca era singur, fara familie, fara Iocan si Cocosila, fara Dumitru lui Nae...fara parlament".Intr-adevar tipul comunist va schimba atmosfera satului.Vechii prieteni ai lui Moromete vor muri sau vor pleca in alta parte.Fieraria lui Iocan nu va mai fi un loc al comentariile, ci va fi inlocuita cu un alt topos desacralizat si anume carciuma lui Valache.In acest spatiu nou, Moromete nu va mai fi asteptat, iar discutiile nu voi mai respecta niciun ritual. Moromete va observa cu melancolie ca toti vorbesc in cor si nimeni nu asculta.Aceasta este influenta "timpului nerabdator", cand armonia se transforma in dizarmonie.

     Totusi, in primul volum,totul poate fi amanat, inclusiv plata impozitului pe pamant.In acest sens, reprezentativa este scena platii "fonciirii", cand Moromete se disimuleaza in fata agentului si insotitorului sau, care venisera sa-i ceara banii.Moromete intra in curte, fara sa se uite la cei doi, desi ii observase.El se intoarce cu spatele la acestia si ii striga pe Catrina si Paraschiv, desi era constient ca niciunul dintre ei nu era acasa.Astfel, refuzul de a plati impozitul este mai intai nonverbal.Abia apoi, Moromete se intoarce brusc spre cei doi, comunicand refuzul si verbal: "- N-am !".Ca si in scena analizata anterior, Moromete se comporta ca un actor, afirmandu-si in acest fel superioritatea.Initial, raportul se de superioritate pare a fi detinut de agent, ca autoritate a statului.Semnul acestei autoritati este chitantierul.Treptat insa, Moromete va schimba acest raport in favoarea sa.In primul rand, el schimba subiectul discutiei, cerandu-i insotitorului de agent o tigara.Reactia acestuia este prompta: "omul isi scoase repede tabachera si i-o intinse".Moromete incepe sa fumeze linistit, lasandu-l pe agent sa-i completeze fila din chitantier si abia dupa ce acesta ii intinde chitanta, scena ia amploare.Moromete isi continua discursul prin negatii: "Pai nu ti-am spus ca n-am? Ce sa fac eu daca n-am? De unde sa dau daca n-am?".Naratorul se disimuleaza la randul sau, asemenea personajului, atunci cand observa ca Moromete rosteste refuzul intr-un mod nevinovat.Moromete conduce scena, desi agentul, poreclit jupuitul, se enerveaza peste masura.Dialogul dintre ei devine de-a dreptul absurd, pentru ca Moromete va relua in propozitii dubitative afirmatiile agentului: "Care 15 ani ?", "Care 17 ani ?", "Care 14 pogoane, care pleasca ?".Agentul incheie scena sintetizand absurdul situatiei: "Face politica ! E abonat la ziar ! Si impozitele nu vrea sa le plateasca.Lasa ca stam noi de vorba !".In realitate, acest "stam noi de vorba !" este comic, pentru ca tot agentul observa ca sunt 17 ani de cand Moromete juca "tiribomba".Tot agentul da un sinonim acestui cuvant prin "comedia".El stie astfel ca Moromete joaca teatru, dar este absorbit de aceasta piesa, pe care tot Moromete o regizeaza."Lumea ca teatru" nu are inca o semnificatie tragica.In nout timp, cel agresiv, situatia va fi cu totul alta, pentru ca aceia care veneau dupa impozit nu mai asteptau aprobarea lui Moromete, dimpotriva, veneau in curtea acestuia, luau ceea ce le trebuia, caruta, cal plig si apoi plecau.In lumea comunista, Moromete nu mai are niciun fel de autoritate.

     O scena care anticipeaza tragicul istoriei absurde este cea a taierii salcamului.Desi ea apare in primul volum, evoca inceputul destramarii familiei Moromete si implicit a satului morometian.Scena trebuie analizata atat din punct de vedere realist, cat si din perspectiva simbolica.Daca se are in vedere interpretarea realista, taierea salcamului este benefica, pentru ca numai in acest fel Moromete poate sa plateasca "fonciirea".Vecinul sau, Tudor Balosu, vroia demult sa cumpere salcamul din gradina lui Moromete.Impovarat de lipsa banilor, Moromete decide in sfarsit sa-l taie.Vanzarea salcamului ar echivala cu salvarea familiei sale.Simbolic insa, aceasta scena sugereaza prabusirea unui intreg edificiu, pentru ca salcamul trebuie privit ca "axis mundi" (axa lumii).In imaginar, el uneste pamantul si cerulSi atunci, taierea lui semnifica prabusirea cerului peste pamant. Mai mult, salcamul reprezinta un topos al centrului.El se afla in curtea lui Moromete, care la randul sau se afla in centrul satului.De asemenea, satul este privit de tarani ca un centru al lumii.Se creeaza astfel o imagine de tip "mondala", adica a centrului in centru, motiune analizata si de Mircea Eliade in "Tratat de istorie a religiilor".

     In mod simbolic, salcamul va fi taiat in timpul trecerii de la noapte la zi.Naratorul insista asupra acestui moment, cand se ivesc zorile.Zorile sunt divinitati invocate de cei ramasi in viata pentru a-si intarzia aparitia, amanandu-se astfel calatoria celui decedat pe lumea cealalta.Momentul taierii salcamului este subliniat si de cantecul unui cocos, care aminteste de momentul biblic al tradarii lui Iisus.De asemenea, in fundal, se aud bocetele unor femei care-si plang mortul in cimitir.Aceste bocete pot fi apropiate de cantecele corului antic din tragediile grecesti.Corul avea functia de a comenta evenimentele prezentate.Bocetele femeilor parca ies "chiar din pamant".Atunci, pamantul nu mai este un simbol al vietii, ci apartine temei mortii.Femeile il plang pe cel numit Ion.La romani, acest nume are o frecventa mare si de aceea capata o valoare de generalizare, cuprinzand simbolic toti taranii din sat.In spatiul de profunzime a textului, taierea salcamului exprima moartea unei lumi. Pana si Nila, cel pe care Moromete il ia ca ajutor, se mira de ce trebuie sa taie tocmai "salcamul asta".Uimirea lui este fireasca, deoarece acest salcam era cunoscut de toata lumea din sat.Prin extensie, salcamul este un simbol al satului, nu doar al familiei Moromete.Salcamul se inscrie intr-o temporalitate care cuprinde toate varstele satului: copii, tineri, varstnici.De acum, toata lumea se va mira atunci cand se va afla ca Moromete l-a taiat.

     Im timpul taierii, soarele, abia la rasarit, parea "mort, ciuntit si rece".Aceasta descriere este tot narativa, pentru ca va anticipa realitatea din al doilea volum, cand insusi satul va deveni "mort, ciuntit si rece".Taierea salcamului cuprinde si un ritual al inconjurarii.Ocoliea salcamului aminteste de motivul cercului si implicit de ritualul taierii bradului pentru tinerii nelumiti.Simbolic, salcamul este privit ca un arbore al lumii.

     Chiar dupa mai multe lovituri, salcamul ramane "drept si linistit", asa cum este si Moromete in timpul rabdator.In volumul al II-lea, Moromete va incerca sa ramana tot asa, dar se va putea opune schimbarilor nefaste.

     Caderea salcamului este descrisa la modul apocaliptic.In cadrul descrierii apar si personificari: "salcamul se clatina, se impotrivi [...] se prabusi si imbratisa gradina cu un zgomot surzitor.Personificarile simbolizeaza relatia om-arbore, adica Moromete-salcam, prin actul sacrificiului.Caderea salcamului, ca "axis mundi", anticipeaza realitatea pamantului, care devine o incertitudine, aceasta pentru ca simbolic, cerul se prabuseste asupra pamantului.Naratorul afirma ca "acum totul se facuse se facuse mic.Gradina, caii, Moromete insusi aratau bicisnici".

     Destramarea familiei Moromete incepe odata cu plecarea celor trei baieti, Paraschiv, Nila si Achim, la Bucuresti.Spre deosebire de Niculaie, care se confrunta cu tatal din cauza unor valori spirituale, frustrarile baietilor mai mari, in raport cu Moromete, sunt de ordin material.Ei se simt umiliti si injositi de tata, banuindu-i pe acesta si pe Catrina ca au pus deoparte avere pentru fetele Tita si Ilinca.Niciodata nu vor tine la Catrina, mama lor vitrega, considerand ca aceasta unelteste impotriva lor.Un rol important in cadrul acestor neintelegeri il are sora lui Moromete, Maria, poreclita si Guica.Baietii vor inlocui, mai intai inconstient si apoi la propriu imaginea fostei lor mame, cu aceea a Guicai.Aceasta ii instiga impotriva lui Moromete si Catrinei.De fapt, Guica il invinuieste pe Moromete pentru faptul ca ea nu s-a putut marita niciodata.Trairea reala o deconspira tot naratorul omniscient, care observa ca Maria Moromete ar fi vrut ca fratele ei sa nu se fi insurat a doua oara, s-o fi tinut pe ea in casa sa-i creasca ea pe cei trei, Paraschiv, Nila si Achim si sa fi trait asa linistit pana la batranete.In imaginar, sora ar fi dorit sa ia locul primei neveste a lui Moromete.Ura ei impotriva Catrinei este defulata asuprea celor trei baieti mai mari.Ea ii va invata sa plece la Bucuresti, parasindu-si tatal.

     Motivul "exodului" cunoaste o dubla realitate in roman.Exista, mai intai, exodul spre interior, manifestat prin plecarea celor trei si apoi prin plecarea lui Niculaie ca activist de partid la Bucuresti.Si Catrina isi va parasi in cele din urma sotul, ducandu-se apoi la "ailalta din vale", fata ei din prima casatorie.In volumul al II-lea, insusi Moromete va pleca de acasa, resimtind invinuirea provocata de violenta noului timp.Exodul este insa si spre interior, pentru ca Moromete va observa cum in sat apar tot mai multi oameni noi, care sunt activisti.Taranii care in trecut nu aveau niciun fel de autoritate vor ajunge sa ocupe, in timpul comunist, functii importantela primarie.Noii conducatori ai satului vor fi Plotoaga, Bila, Fantana, Oauabei.

     La sfarsitul volumului I, dupa exodul baietilor mai mari la Bucuresti, Moromete incepe sa traiasca singuratatea de ordin tragic.Naratorul ofera indicii in acest sens si la nivelul discursului epic prin folosirea verbelor la forma negativa: "Moromete nu mai fu vazut stand ceasuri intregi pe prispa [...] Nici nu mai fu auzit raspunzand cu multe cuvinte la salut.Nu mai fu auzit povestind".El incepe sa se instraineze tot mai mult fata de familie.Renunta de asemenea sa mai participe la intalnirile din poiana fierariei lui Iocan, care incep sa-si piarda farmecul fara Moromete, pe care, Dim Vasilescu il facuse din lut si care acum "parea insingurat".Intrunirile lipsite de Moromete si conflictele din familia lui anticipeaza conflictul din lume, care este cel de-al doilea razboi mondial.

     Volumul al II-lea incepe prin amintirea plecarii lui Paraschiv, Nila si Achim la Bucuresti.Desi Moromete este tot mai trist, incearca sa se adapteze noului timp, invatand si cuvinte noi precum: "marfa", "comert", "beneficii".Ultimul termen este folosit de Moromete intr-un dialog cu Niculaie, care dorea sa se duca la scoala, sa-si continue studiile: "- Si ce beneficii o sa am eu ma de pe urma ta ?".Moromete observa ca lui Niculaie nu-i placea munca si de aceea ii da drept exemplu negativ pe baietii mai mare, care ajunsesera maturatori de strada.Cu aceasta ocazie, Moromete mai invata un neologism si anume "ucebe", care inseamna "Uzinele Centrale Bucuresti".Naratorul preia in discursul sau opinia lui Moromete: "La toti li se parea ca daca zic <<ucebe>> in loc de maturatori de strada, pot sa ascunda in acest fel adevarul lor nenorocit".De fapt, toata lumea din sat aflase ca "ucebeul" era o institutie unde ajungeau, in cele din urma, cei decazuti.

     La un moment dat, familia Moromete primeste o scrisoare insotita de o fotografie din partea celor trei. Fotografia este tot un test care se cere a fi comentat.In fotografie, Paraschiv poarta o uniforma, care are si o banderola, dovedind astfel ca nu mai lucreaza la "ucebe", ci la "setelee", ca sudor autogen.Nila are o sapca, pe care este scris cuvantul "portar", iar Achim este singurul care are cravata, afirmand in scrisoare ca lucreaza la un chiosc de consum alimentar.Naratorul comenteaza la randul sau fotografia, insa, intre paranteze, reda si opinia mamei si fetelor.Langa Paraschiv si Nila se afla cate o femeie.Cea care sta alaturi de Paraschiv este "cam neagra la fata putea sa fie o tiganca".Urmeaza comentariile Catrinei si fetelor: "Sau poate asa era ea neagra de felul ei".Langa Nila se afla o femeie despre care naratorul observa ca avea "gura strambata de o veselie a ei in momentul acela".Catrina o scoate din culpa, considerand ca "poate asa era ea stramba de felul ei".Numai in privinta lui Achim, Catrina ramane nedumerita, interpretand cuvantul "consum" drept "costum"; ea crede ca Achim este croitor sau asa ceva.Opinia mamei este ca baietii s-au realizat la Bucuresti.In realitate, ea se bucura de plecarea acestora.Moromete este singurl care sufera in urma destramarii familiei, vazand alte lucruri in familie: "- Nu vedeti ! Sunt beti toti [...] Nu vezi cum se tin cu ele de dupa mijloc sa nu se scape ? Ce se fac ei unii fara altii daca se scapa ? Nu cad jos si-si sparg capetele ?".

     Moromete va pleca la Bucuresti, incercand sa-i convinga pe fiii sai sa se intoarca in sat.Ajunsi in capitala, Moromete incepe sa caute strada "C.A. Rosetti", care pentru el devine "Cheia Rosetti".De asemenea, se mira ca bucurestenii "au apa in perete" si blocuri cu mai multe etaje.Moromete nu reuseste insa sa sa-i aduca pe baietiinapoi in sat, dar in momentul in care se intoarce in Silistea-Gumesti, relatiile dintre el si Catrina se schimba.Catrina este foarte suparata de incercarea lui Moromete de a ii aduce inpoi pe cei trei.De aceea, se va desparti de sotul sau.In sat, insa, se va intoarce Niculaie.El crezuse in comunism, pentru ca, teoretic, acest sistem presupunea o egalitate a tuturor.Noul sau statut este de activist de partid si are menirea de a raspandi in sat idei privitoare la beneficiile socialismului.Moromete este dezamagit cu atat mai mult cu cat tocmai fiul sau devine exponentul timpului din exterior.In termenii lui Mircea Eliade, Niculaie este reprezentantul timpului istoric sau profan.Daca Moromete nu este sigur de nimic, resimtind instabilitatea noului timp, Niculaie pare a avea toate certitudinile.Abia dupa ce este dat afara din partid si moare si Moromete, Niculaie va trai aproape ca o predestinare invinuirea tatalui.

     Sfarsitul romanului implica o impacare simbolica intre Niculaie si Moromete.Catrina il visa tot mai mult pe sotul ei, iar Niculaie o roaga pe aceasta sa-i spuna in vis tatalui ca ar vrea sa-l vada.Intr-adevar Moromete ii va aparea in vis lui Niculaie, insa va sta intors cu spatele la acesta.Niculaie il striga in mod repetat in somn pe Moromete folosind cuvantul tata, insa acesta iese din curte, mergand pe mijlocul ulitei, fara un scop precis.Este important faptul ca Niculaie il urmeaza, dorind o impacare.Tatal refuza sa se intoarca, pentru ca Niculaie reprezentase tocmai istoria agresiva pe care Moromete nu a putut sa o inteleaga niciodata.Chiar daca romanul are o referinta rurala, este clar ca nu se refera doar la tarani.Comunismul apare ca o doctrina imperfecta, care, in loc sa ajute omul, il distruge.In mod simbolic, moartea lui Moromete reprezinta distrugerea unei lumi intregi.

     In toate romanele sale, Marin Preda a avut in vedere confruntarea dintre om si existenta sa exterioara, care este, de cele mai multe ori, distrugatoare.Marea fascinatie a scriitorului a fost insusi omul, care este vazut prin prisma suferintelor sale.De la primul pana la ultimul roman, este problematizata ideea de om si incercarile pe care individul, care poate exprima o comunitate, trebuie sa le suporte.